Eveniment

Anchetă DNA în cazul “Tower Park”

Peste 20 de cumpărători de apartamente în ansamblul “Tower Park”, redenumit “Cluj Nou”, au depus o plângere comună la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Cluj împotriva lui Mihai Chezan, fostul administrator al firmei care trebuia să ridice blocurile, dar şi împotriva altor persoane implicate în afacere.
Publicitate

Paguba totală din dosarul început la DNA este deocamdată de 1,4 milioane de euro şi ar putea creşte, potrivit reclamanţilor.

Anchetatorii de la DNA au început de două zile audierea celor 24 de persoane care au semnat plângerea penală. "La audiere am spus exact ce s-a întâmplat de la început, de când am dat banii, şi până în ziua de azi, când încă nu avem locuinţa. M-au întrebat (procurorii - n. red.) şi dacă cei de la Tower ne-au spus situaţia terenului, iar eu am răspuns că nu ştiam că terenul nu este al lor", a declarat pentru ZIUA de CLUJ unul dintre cumpărătorii audiaţi la DNA.

Plângerea penală îi vizează pe Mihai Chezan - fost administrator la Tower, Ioana Crişan - agent de vânzări, Mihaela Bărbos - contabilă, Virgil Siastru şi Sorin Coste - foşti administratori. De menţionat că firma Tower Development şi-a schimbat denumirea în Sterling Development, iar acţionariatul s-a schimbat şi el de câteva ori, în prezent fiind două firme off-shore din insulele Seychelles.
"Plângerea penală este pentru înşelăciune şi este de competenţa DNA deoarece numai prejudiciile aduse celor 24 de reclamanţi însumează circa 6 milioane de lei, adică vreo 1,4 milioane de euro. M-au sunat deja alţi cumpărători care vor să se alăture. Oamenii au decis să facă plângerea deoarece nu mai au încredere că-şi vor mai vedea banii sau locuinţele. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu banii. Au tot sperat că se va găsi o soluţie, dar este tot mai rău", a spus avocata Bianca Chiş, cea care a formulat plângerea penală către DNA. Potrivit acesteia, sunt peste o sută de oameni păcăliţi cu sume de bani ce adunate ajung la un total de 4 milioane de euro.

Primele două blocuri de 18 etaje din ansamblul "Tower Parc", actualmente "Cluj Nou", de pe Calea Foreşti, trebuiau finalizate la sfârşitul anului 2009, având un termen de graţie de 3 luni. Şantierul s-a "înţepenit" la etajul doi, dezvoltatorul invocând criza financiară.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.