Eveniment

Atac terorist lângă o mănăstire ortodoxă din Egipt: cel puţin un mort şi patru răniţi

Atacul, care a vizat un punct de control aflat în apropierea unei mânăstiri ortodoxe din sudul Peninsulei Sinai, a fost revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic.
  • foto: twitter.com

    foto: twitter.com

Publicitate

Atacul, comis marţi, în apropiere de Mânăstirea Sfânta Ecaterina, a avut loc cu doar zece zile înainte vizita Papei Francis în Egipt şi la peste o săptămână după două atacuri cu bombă care au vizat biserici egiptene, potrivit agenţiei de ştiri Dpa.

Mânăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai, a fost fondată în secolul al VI-lea, fiind una dintre cele mai vechi mânăstiri creştine din lume şi monument aflat în patrimoniu UNESCO.

Atacul are loc şi în contextul în care Rusia ar urma să decidă dacă va relua zborurile spre staţiunea Sharm el-Sheikh, suspendate după prăbuşirea unui avion de pasageri rusesc în anul 2015, probabil în urma unui atentat terorist.

Mai mult, la începutul acestei săptămâni, Israelul le-a recomandat cetăţenilor săi să evite călătoria în zona Peninsulei Sinai în urma temerilor privind posibile atentate comise de Stat Islamic şi alte grupuri teroriste.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.