Eveniment
Au scăzut sumele colectate la bugetul de şomaj
de Ziua de Cluj, 14 ianuarie 2009, 14:40
Sumele colectate la bugetul de şomaj al judeţului Cluj au scăzut, la finalul anului 2008, cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2007, în timp ce plata indemnizaţiilor de şomaj a crescut, în ultimele luni ale anului trecut, din cauza disponibilizărilor înregistrate.
Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat, miercuri, în şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Cluj, convocată de prefectul Călin Platon, că previziunile pentru ianuarie 2009 indică o creştere a plăţii indemnizaţiei de şomaj cu 50% faţă de noiembrie 2008.
"Dintr-o analiză comparativă a colectărilor la bugetul asigurărilor de şomaj reiese că, în noiembrie 2007, colectarea era de 71 de milioane de lei, în timp ce în noiembrie 2008 a fost de 55 de milioane de lei, ceea ce înseamnă o reducere cu 20%. Dacă facem un calcul cu cerinţele noastre pe anul în curs, noi am avea nevoie de 65 de milioane de lei", a spus Don. Potrivit acestuia, în cazul în care valoarea plăţilor din bugetul asigurărilor de şomaj se va majora, în anul 2009, din cauza creşterii numărului de şomeri, se va înregistra un deficit la bugetul asigurărilor de şomaj.
"Va creşte foarte mult plata indemnizaţiilor de şomaj. Numai în luna decembrie 2008, din cauza intrării în şomaj a o mie de persoane, am plătit 1,8 milioane de lei indemnizaţii, faţă de 1,2 milioane în noiembrie. Vom avea un deficit la bugetul asigurărilor de şomaj", a precizat şeful AJOFM Cluj. El a avertizat că în perioada următoare vor fi disponibilizate alte 2.500 de persoane, ceea ce va duce la creşterea plăţii indemnizaţiei de şomaj cu 50 la sută în ianuarie 2009 faţă de noiembrie 2008.
Directorul AJOFM Cluj a recomandat angajaţilor ca, în actualele condiţii, să dea dovadă de înţelegere şi să sprijine angajatorul în menţinerea actualelor locuri de muncă. "Angajaţii ar trebui să fie conştienţi şi să sprijine angajatorul, pentru că dacă productivitatea lor este redusă, angajatorii nu vor putea face faţă concurenţei şi se va ajunge la falimente şi închiderea unor societăţi", a spus Don.