Bărbatul luat de viitură în Mărgău a murit VIDEO

Bărbatul luat de viitură în Mărgău a murit VIDEO
O persoană a fost prinsă de viitură pe raza satului Ciuleni, din comuna clujeană Mărgău.

UPDATE: "Azi a fost o rupere de nori, un timp nepotrivit care în maxim jumătate de oră a afectat mai multe gospodării din sat. Omul care a fost surprins de viitură s-a dus să dea de mâncare la animalele din şură, l-a surprins viitura, nu s-a mai putut retrage şi l-a luat apa, l-am găsit la vreo 500 de metri în aval, decedat", a declarat primarul din Ciuleni, Petru Ungur.

Aproximativ 20 de gospodarii au fost inundate. Localnicii spun că nu au mai avut astfel de inundaţii în zonă. Au mai avut de furcă cu ploile abundente în urmă cu 6-7 ani, dar nu a fost prăpăd ca şi astăzi.

"O plouat, o tunat, o fulgerat, o venit viitura de pe pădure şi de pe dealuri şi unde s-o întâlnit apa o venit şi o intrat cu viteză. O rupt garduri, o distrus culturi, o intrat în case, o fost prăpăd. Şi cel mai rau e că o murit omul ăsta, el saracu o stat în şura şi nu s-o gândit că vine apa şi îl ia", a povestit o localnică.

În sat urma să ajungă şi o comisie a Prefecturii, care va stabili pagubele materiale produse de ploi.

-------------------

UPDATE: Persoana luată de viitură în Ciuleni era un bărbat de 60 de ani. Un localnic a alertat autorităţile după ce a văzut cum bărbatul a fost luat de ape.

-------------------------

Pompierii de la Detaşamentul Huedin au recuperat persoana în cauză şi au efectuat manevre de resuscitare, însă fără succes. La faţa locului au ajuns şi medicii de pe ambulanţă.

Meteorologii au emis cod galben de ploi pentru judeţul Cluj în intervalul orar 14:20-16:00. O astfel de atenţionare a fost emisă şi la ora 10:00, iar în jurul prânzului a plouat torenţial, pe alocuri cu grindină.

Institututul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de inundații ce vizează şi râul Someşul Mic, pe teritoriul judeţului Cluj.

Loading...
Comenteaza