Eveniment

Bistro wEBSite, noua destinaţie culinară a Clujului - FOTO, VIDEO

Harta culinară a capitalei Transilvaniei s-a îmbogăţit, începând de marţi, cu o nouă locaţie. Bistro wEBSite este situat la etajul IV al clădirii NTT Data Tower, pe strada Constanţa nr. 19-21.
  • Bistro wEBSite / foto Nicu Cherciu

    Bistro wEBSite / foto Nicu Cherciu

Publicitate

Bistro wEBSite este cel mai nou restaurant de pe piaţa clujeană. de fapt, este mai mult decât atât. Realizat după un concept imaginat de dr. Matei Miko, pe care îl cunoaşteţi mai degrabă ca producător al unor evenimente de referinţă (Balul Operei, Opera Aperta, Gala UAD, spectacole, concerte etc.), Bistro wEBSite este un loc al relaxării şi bunei dispoziţii.

"Am adus la Cluj un concept care are succes în cele mai cosmopolite oraşe din lume. L-am adaptat specificului local, din dorinţa de a ne asigura că toţi cei care ner calcă pragul se vor simţi excelent. Bistro wEBSite este locaţia ideală pentru un mic dejun sănătos, pentru un brunch energizant, pentru un prânz de afaceri dinamic, dar şi pentru o seară plină de surprize plăcute. De la bucătărie la terasă şi până la zona de bar, am respectat cele mai înalte standarde din industrie, pentru a oferi tuturor o experienţă plăcută, care să îi determine să revină aici cu plăcere. Ne-am gândit chiar şi la un serviciu de valet parking, cu personal atent selecționat și instruit, astfel încât clienţii noştri să se bucure în linişte de timpul petrecut la Bistro wEBSite. Asta înseamnă că laşi valetului cheile când soseşti, iar maşina îţi va fi adusă în faţa clădirii atunci când pleci", ne-a declarat Matei Miko.

La Bistro wEBSite îţi poţi începe ziua cu o cafea bună şi cu un mic dejun care îşi oferă energia de care ai nevoie pentru a face faţă provocărilor zilei. La prânz, bucătarii pregătesc cele mai bune preparate din cele mai proaspete ingrediente, astfel încât chiar şi cei care nu au prea mult timp la dispoziţie să se bucure de o masă hrănitoare.

Seara, meniul a la carte îi convinge cu uşurinţă pe gurmanzi să acorde câteva ore degustării celor mai rafinate mâncăruri, în timp ce sommelierul toarnă în pahare vinuri alese cu grijă din cele mai celebre podgorii.

La final de săptămână, Bistro wEBSite se transformă într-un spaţiu al petrecerii: DJ şi trupe live întreţin atmosfera, în timp ce barmanii prepară cocktailuri celebre care ajung imediat pe buzele doamnelor şi domnişoarelor, iar domnii gustă un whisky sau un cognac de calitate.

Bistro wEBSite şi-a deschis marţi porţile, iar lumea bună a Clujului a fost invitată să deguste din cele mai fine preparate culinare şi băuturi, în acompaniamentul live al trupei "David and the Six Martini Band" (vezi galeria foto de mai sus).

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.