Eveniment

Bună ziua, ţi-am luat banii. Ziua în amiaza mare

Hoţii clujeni par a avea un repertoriu nesfârşit de scheme, lucru confirmat de poliţişti, care au prins în flagrant un bărbat bănuit că ar fi sustras bani dintr-un imobil folosind metoda „Bună ziua!".

Acesta, ar fi pătruns miercuri, în jurul orei 11:00, într-un imobil de pe strada Aron Densuşeanu, pe uşa închisă, însă neasigurată, şi ar fi sustras 111 lei din holul imobilului, dintr-o haină agăţată în cuier.

Poliţiştii atrag atenţia că "prin metoda ,,Buna ziua!", infractorii profită de neglijenţa locatarilor şi intră în locuintele care au ușa închisă, însă nu asigurată cu yala sau cheia, iar în cazul în care locatarul sesizează că a intrat cineva, acesta se scuză spunând că, de fapt, cauta un alt apartament".

Bărbatul, un clujean de 40 de ani, nu s-a putut bucura de banii făcuţi atât de uşor: a fost prins, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate. În plus, a fost arestati pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat", faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.