Camera Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de modificare a definiţiei familiei în Constituţie

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole proiectul de modificare a definiţiei familiei în Constituţie
Plenul Camerei Deputaților a adoptat pe articole, luni, propunerea legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

În forma actuală, Constituția spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți. Deputații PSD, ALDE și PMP, dar și unii dintre cei ai PNL au declarat că vor susține acest proiect de lege. El urmează să fie supus votului final în ședința de plen de marți a Camerei Deputaților.

"Vreau să-i felicit pe toți cei aproximativ 3 milioane și jumătate de români care au semnat această inițiativă cetățenească de revizuire a Constituției. Avem de-a face cu o formă de expresie a principiului suveranității poporului. Valorile familiei sunt fundamentale pentru societatea românească. Eu, ca unu care susține familia creștină, mi se pare un moment de referință pentru România. În ultima perioadă, valorile fundamentale, valorile morale, valorile identitare ale societății în care trăim sunt tot mai atacate peste tot pe glob. Familia a devenit o țintă. Acest demers presupune apărarea familiei și a întregii legislații și a tuturor drepturilor și libertăților cetățenești care se cuvin tuturor persoanelor care conviețuiesc în familii. Nu se restrânge niciun drept. Eu, personal, voi vota pentru forma propusă de Coaliția pentru familie", a spus în cadrul dezbaterilor pe proiectul de lege deputatul PNL Daniel Gheorghe.

Deputatul PSD Florin Iordache a menționat că și grupul din care face parte va susține acest proiect.

"Grupul PSD va susține această inițiativă, pentru că, din punctul nostru de vedere, această clarificare în Constituție este bine-venită. Grupul PSD, mâine, la votul final, va susține în integralitate această inițiativă. Ea trebuie adoptată cu două treimi din totalul numărului de deputați, asta înseamnă 219 voturi", a spus Iordache.

Și deputații PMP susțin acest proiect.

"PMP va susține această inițiativă. Eu, personal, cu toate că am trăit în Statele Unite de peste 10 ani și oamenii văd democrația altfel, cred că trebuie să ne păstrăm valorile creștin-ortodoxe. Cred că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Clar și răspicat", a precizat deputatul PMP Ionuț Simionică.

"ALDE susține această propunere. Aș vrea să convingem opinia publică de faptul că această opțiune a noastră nu este îndreptată împotriva nimănui. Faptul că eu cred că într-o familie un copil trebuie să îi spună unuia dintre părinți 'mamă' și celuilalt 'tată' face parte din educația mea. Faptul că eu cred că șansa de revigorare a poporului român stă în familia care procreează și care își educă odraslele pe spiritul valorilor tradiționale și al năzuințelor face parte din destinul meu de român și cred eu că face parte din trăinicia noastră ca națiune", a declarat, la rândul său, deputatul ALDE Varujan Vosganian.

 

 

Loading...
Comenteaza