Eveniment

Candidaţii la diplomă s-au făcut de râs: perlele de la Cluj

Restanţierii Bacului din vară au şocat comisiile de corectori la proba de română scris, după ce au făcut un ghiveci de personaje din toate operele studiate.
  • “Perlele” nu au lipsit nici în acest an / foto Eugen Olariu

    “Perlele” nu au lipsit nici în acest an / foto Eugen Olariu

Colecţia de "perle" din sesiunea de toamnă a bacalaureatului demonstrează că absolvenţii clasei a XII-a care s-au prezentat la examen nu pot să distingă între roman, nuvelă şi piesă de teatru, mai mult, în mintea lor personajele din toate operele studiate în liceu migrează dintr-o lucrare într-alta.

La punctul III din foaia de examen, care cerea scrierea unui eseu despre modul în care se reflectă o anumită temă - banul, destinul, istoria, familia - într-una dintre nuvelele studiate, inventivitatea candidaţilor nu a avut limite. Cu referire la nuvela "Moara cu noroc", de Ion Slavici, unul dintre candidaţi a scris: "Personajele sunt Ghiţă, jandarmul Pintrea, Nică Sămădăul (în loc de Lică - n. red.) - în opera postbelică a lui Slavici (autorul a murit în 1925, iar principalele sale creaţii au fost publicate înainte de Primul Război Mondial - n. red.) care a scris şi «Maitreyi» (roman al lui Mircea Eliade - n. red.)". Un alt elev susţine că "în Moara cu noroc este un şef de poliţie pe care îl cheamă Pristanda", inserând în nuvelă celebrul personaj din piesa "O scrisoare pierdută" de Ion Luca Caragiale.

Harababura devine totală atunci când un alt examinat încurcă subiectul din "Moara cu noroc" cu acela din romanul "Ion" de Liviu Rebreanu: "Ghiţă vine înapoi şi o găseşte pe Ana spânzurată. Banul este lăcomia dracului". De fapt, personajul Ana a lui Vasile Baciu din "Ion" este cel care se spânzură, în timp ce Ana din nuvelă este ucisă într-un acces de gelozie de către soţul ei, Ghiţă. "În Moara... cârciumarul Gheorghidiu este înşelat de Ela cu şarlatanul Lică Sămădăul", susţine în lucrarea sa un alt elev. (Gheorghidiu şi Ela sunt personaje ale romanului "Ultima noapte de dragoste..." de Camil Petrescu). Alţi candidaţi au ales să vorbească despre "societatea Julimea" (în loc de Junimea - n. red.) şi spun că "Moara cu noroc" a fost scrisă fie de Mihail Sadoveanu, "Ile Caragiale", "Ghiorghe" Bacovia sau Nichita Stănescu. Cei care au ales nuvela "Alexandru Lăpuşneanu" de Costache Negruzzi au făcut şi ei descoperiri şocante: "Alexandru Lăpuşneanu era bun prieten cu Eminescu, Creangă, dar şi tovarăş bun cu Ceauşescu. Cu Creangă s-a dus la beut", scrie un elev, în timp ce un altul afirmă că nuvela a fost publicată "în revista Viaţa Litorală".

"Nuvelela «O sămă de cuvinte» (o colecţie de legende scrise de cronicarul Ion Neculce - n. red.) povesteşte despre Ştefan cel Mare, care se bate cu Moş Ion Roată", iar romanul "Moromeţii" este scris de Mircea Cărtărescu, se arată în alte producţii "literare". Examinatorii de la centrul unic de corectură din cadrul Liceului Gheorghe Şincai spun că lucrările corectate în aceste zile sunt printre cele mai slabe din ultimii ani, candidaţii certificând că nu cunosc nici literatura română şi nici istorie, dovadă inflaţia de confuzii din eseurile lor. Datele Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj arată că la proba de limba şi literatura română s-au înscris 1.587 de absolvenţi de liceu, din care 1.375 s-au prezentat la examen. Rezultatele testării vor fi anunţate duminică.

Astfel, la primul punct, elevii clujeni au avut de rezolvat cerinţe legate de romanul "Adela", al lui Garabet Ibrăileanu, iar la cel de-al doilea subiect au trebuit să scrie un text argumentativ de 15-30 de rânduri despre prietenie, pornind de la afirmaţia lui Nichita Stănescu: "Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă". Cea de-a treia cerinţă a probei a constat în elaborarea unui eseu de două-trei pagini prin care să prezinte modul în care se reflectă o anumită temă - banul, destinul, istoria, familia - într-una dintre nuvelele studiate.

 

 

Publicitate

Comentarii

Si se mai mira de ce au salarii asa mici?

thumb down thumb up
miercuri, 31 august 2011, 07:45
de Gigi Contra

Dezastru. Luand in seama zacusca din capul elevilor, ne putem da seama ce ore de limba si literatura romana s-au facut in timpul liceului. Si nu doar. A nu sti cand a domnit Stefan cel Mare si a nu stii cine a fost Mos Ion Roata deja e prea de tot. Si cand auzi ce salarii mici au profesorii, ai spune ca vai saracii de ei, dar cand vezi rezultatele muncii lor te intrebi de fapt: "Ei pentru ce mai iau salarii?" Vai, oare unde va ajunge aceasta tara???
raspunde

Gigi Gigi

thumb down thumb up
miercuri, 31 august 2011, 13:21
de Ionica

Auzi, Gigi, fac pariu ca si tu ai dat bacul de curand. Te rog nu mai generaliza tu tot ce primesti in bot de la presa. Daca doi-trei elevi au scris prostii asta nu inseamna ca toti sunt la fel sau ca profesorii sunt incompetenti. In plus tu ai mers si mai departe si te-ai intrebat retoric "unde va ajunge tara asta?" Si iata cum de la o mana de elevi nesilitori ai tras concluzia ca tara asta e vai de capul ei. Tara asta are nevoie si de oameni care nu stiu cand a domnit Stefan, si de oameni care stiu sa faca niscaiva calcule complexe. Problema cea mai mare ramane cu cei care au timp sa citeasca articole pe net in timpul serviciului, ba sa mai si puna comentarii. Na ca aici m-am inclus si pe mine; gata, ma intorc la munca.
raspunde

bac

thumb down thumb up
miercuri, 31 august 2011, 22:42
de koha,,,,

oare la ce foloseste sa cunosti anul lui;i Stefan sau pe Mos R oaita in viatza Primesti un salar mai bun ???? NU,,,Conteaza cit de bine esti pregatit profesional ca sa ai satisfactzii in viatza Si sunt convins ca acesti fosti elevi stiu sa vorbeasca in limba romina si fara Stefan,N.Stanescu,Sadoveanu si alttzi mortzi de mult,,,,,
raspunde

pt gigi

thumb down thumb up
vineri, 2 septembrie 2011, 14:23
de moldovan florin

gigi draga sa sti ca de obicei profesorii vin la ora, elevii sunt cei care nu vin si scot motivari de pe net...asa ca mai gandeste-te la ceea ce ai scris
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.