Eveniment

Cerere de strămutare pentru procesul lui Uioreanu jr.

Avocaţii lui Alexandru Uioreanu au cerut strămutarea procesului în care acesta este judecat, în apel, pentru trafic de droguri. Până atunci, Curtea de Apel Cluj va decide dacă îl va elibera pe cauţiune pe fiul preşedintelui CJ Cluj.
  •  Libertatea lui Alexandru Uioreanu – 30.000 de lei / foto Ioana Tohat

    Libertatea lui Alexandru Uioreanu – 30.000 de lei / foto Ioana Tohat

Curtea de Apel Cluj a admis ieri, în principiu, cererea de liberare provizorie pe cauţiune făcută de Alexandru Uioreanu, după ce suma de 30.000 de lei a fost depusă în contul instanţei de tatăl său. „Cererea a fost admisă de principiu, urmând ca soluţionarea pe fond să aibă loc vineri", a declarat Smaranda Bara, avocata lui Uioreanu jr. Amintim că, în cursul procesului la Tribunalul Cluj, Alexandru Uioreanu a mai formulat o cerere de liberare pe cauţiune, admisă de instanţa de fond, însă atacată cu recurs de procurori.

Recursul procurorilor a fost admis de Curtea de Apel Cluj, astfel că tânărul a rămas, atunci, după gratii. Totodată, trebuie precizat că Tribunalul Cluj a stabilit cuantumul cauţiunii, la vremea respectivă, la suma de 10.000 de lei, adică de trei ori mai puţin decât a decis, săptămâna trecută, Curtea de Apel Cluj.

Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a fost arestat în 20 decembrie 2012, şi a petrecut mai mult de o lună după gratii, fiind eliberat, provizoriu, în 29 ianuarie 2013, în urma unei decizii a Curţii de Apel Cluj. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată la Tribunalul Cluj, Alexandru Uioreanu ar fi vândut, în decursul mai multor luni, droguri în valoare de 6.500 de lei, cantitatea de cannabis vândută şi consumată de acesta totalizând 130 de grame.

Tânărul de 17 ani a ajuns, din nou, după gratii, din data de 26 iulie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-a respins recursul făcut împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj de a-i revoca măsura interzicerii de a părăsi localitatea cu cea a arestului preventiv. Uioreanu jr. a ajuns înapoi în arest din cauza unui incident petrecut în noaptea de 9 spre 10 aprilie, când a fost surprins de poliţişti în compania lui Adrian Ciprian Tition (unul dintre coinculpaţii din dosar). Oamenii legii au anunţat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care la rândul lor au sesizat instanţa, solicitând revocarea eliberării tânărului pe motiv că şi-a încălcat obligaţia stabilită de judecător, respectiv aceea de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi.

Uioreanu jr. a fost condamnat în 27 martie, de Tribunalul Cluj, la doi ani şi şase luni de închisoare, su suspendare sub supraveghere, pentru trafic de droguri. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de către inculpat, cât şi de către procurorii DIICOT. Avocatul Tiberiu Ban a formulat de curând şi o cerere de strămutare a procesului, iar ÎCCJ ar urma să ia în discuţie solicitarea abia în 11 decembrie. „Vom cere preschimbarea termenului", a spus avocatul. În cazul în care instanţa supremă va admite cererea de strămutare, procesul lui Uioreanu jr. ar putea să continue la Curtea de Apel Mureş, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Oradea sau Curtea de Apel Alba. Procesul tânărului de 17 ani a fost puternic mediatizat, având în vedere faptul că tatăl său deţine o funcţie publică foarte vizibilă la nivelul judeţului Cluj. În acest context, amintim că procesul de corupţie al fostului primar al Clujului, Sorin Apostu, a fost strămutat la Curtea de Apel Mureş, la cererea avocaţilor acestuia.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.