Eveniment

Chinezii, interesaţi de Cluj pentru deschiderea unui hub de cercetare în domeniul bioinformaticii

Reprezentanții Bejing Genomics Institute (BGI) din China, una dintre cele mai mari companii de genomică din lume, au avut o întâlnire cu conducerea Consiliului Județean (CJ Cluj.

Vizita, programată și organizată de clusterul Cluj IT, a avut un scop informativ, compania chineză dorind să dezvolte un hub de cercetare în domeniul bioinformaticii în sud-estul Europei, Clujul fiind una dintre principalele opțiuni avute în vedere.

Reprezentanții BGI au dorit să afle atuurile județului, respectiv deschiderea pe care o oferă Clujul în vederea edificării unui Centru de Genomică și Analiză Biologică. Pentru reușita acestui deziderat, delegația chineză a insistat pe necesitatea existenței unei bune relații de colaborare cu domeniul medical - spitale, centre de cercetare medicală, mediul universitar și sectorul IT clujean, o simbioză indispensabilă pentru derularea activităților lor specifice.

BGI urmărește identificarea unei locații ideale, care să corespundă specificului și necesităților derulării investiției: un oraș universitar cu o populație dimensionată, un sprijin activ și constant din partea autorităților locale, o bună colaborare cu spitalele din oraș, o infrastructură medicală și de transport bine pusă la punct, acces la date medicale, posibilitatea efectuării de teste clinice. 

„Am transmis investitorilor chinezi deschiderea pe care județul Cluj o are pentru orice fel de investiție din domeniul inovației și al progresului tehnologic. În momentul de față, județul Cluj deține toate atuurile pentru ca o astfel de investiție de nișă, cum e cercetarea în domeniul bioinformaticii, să aibă un real succes. Suntem pregătiți din toate punctele de vedere pentru acele investiții care pun în valoare resursa umană înalt calificată și celelalte avantaje de care dispunem", a declarat vicepreședintele instituției, Vakar Istvan.

Având în vedere cerințele preliminare ale investitorului chinez, vicepreședintele CJ n a expus punctele forte ale județului și motivele pentru care o investiție de asemenea calibru și tipologie are șansele să fie demarată cu succes.

Clujul este una dintre cele mai dezvoltate regiuni din Europa de Est, cu o poziționare geo-strategică deosebită, la 600 km distanță de opt capitale europene. Infrastructura de transport este una bine pusă la punct, aeroportul clujean fiind unul dintre hub-urile aeriene cele mai mari din această zonă, care oferă o conexiune directă și indirectă cu țări din întreaga lume.

Capabilitățile de transport de mărfuri sunt susținute și de existența pe teritoriul țării noastre a unui serviciu de curierat specializat în domeniul medical. Clujul are  un sector IT foarte dezvoltat, 10% din populația orașului muncind în acest sector, accentul fiind pus și pe viteza de transfer a datelor prin internet, sens în care România se află în top 5 mondial.

În ceea ce privește locația dezvoltării unei astfel de investiții, Vakar a propus ca variantă Parcul Tehnologic Tetarom IV, momentan aflat în construcție, potrivit din punctul de vedere al necesității de teren, amplasare și acces la infrastructură. Vizita la CJ Cluj va fi urmată pe parcursul zilelor următoare de alte întâlniri ca factori de decizie din mediul administrativ, academic și IT clujean.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.