Eveniment

Clujul, în topul on-line-ului românesc

Cea de a IV-a ediţie a simpozionului de comunicare organizat de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) şi-a deschis, ieri, porţile cu o dezbatere care a adus în discuţie conceptul new media.

Discuţia privind tendinţele şi provocările spaţiului online a reunit, deopotrivă, practicieni, teoreticieni şi oameni ai presei clujene. “Clujul are doi reprezentanţi importanţi ai mediului online românesc: pe Darius Groza şi celebrul youtube românesc – site-ul Trilulilu. Aş putea spune chiar că istoria blogosferei româneşti se împarte în perioada de dinainte de Darius Groza şi cea de după el”, a dat startul dezbaterii Dorina Guţu, primul teoretician al new media din România.

 

Invitaţii au scos, pe de o parte, în faţă rezervele publicului românesc vizavi de spaţiul online, menţionând că anumite segmente evită să îşi promoveze produsele pe internet, iar pe de alta, au prezentat tendinţa tinerilor de a se informa de pe bloguri. 

 

“Online-ul este domeniul deschis la aterizări, unde se întâmplă multe lucruri neplanificate. Dă şansa la accidente, incidente, contestă tot ceea ce înseamnă clasic, răstoarnă cărţi scrise sau, în general, lucrurile aşezate”, a prezentat succint atu-urile new media Bogdan Conceriu, membru al echipei de creaţie Trilulilu. Deşi internetul este mediul de propagare a informaţiei cel mai în vogă.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.