CULTURĂ. Soprana clujeană Carmen Gurban a devenit doctor în muzică

CULTURĂ. Soprana clujeană Carmen Gurban a devenit doctor în muzică
Soprana Carmen Gurban, prim-solistă a Operei Naţionale Române din Cluj şi una dintre cele mai apreciate voci ale operei din ţară, a primit în această dimineaţă, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, titlul de „doctor în muzică”.
Artista şi-a susţinut teza de doctorat pe tema psihologiei personajelor interpretate de către sopranele de operă. Teza a fost coordonată de profesorul universitar Gheorghe Râpă, care a mai condus în trecut doctoratele Marianei Nicolesco şi al lui Gheorghe Mogoşanu.

Teza artistei s-a concentrat pe traseul psihologic al trei personaje – Violetta Valery din La Traviata şi Aida din piesa cu acelaşi nume – ambele de Giuseppe Verdi – şi Mimi din Boema, de Giacomo Puccini.

Comisia, alcătuită din cinci membri, a apreciat originalitatea, dar şi transpunerea din scenă în scris a cunoştinţelor lui Carmen Gurban, considerând lucrarea sa un ghid de interpretare vocală şi a acordat titlul de doctor în domeniul muzical în specializarea „stilistica interpretării”, cu titlul onorific de „summa cum laudae”.
Loading...
Comenteaza