Cum ajungi să conduci o universitate la doar 34 de ani

Cum ajungi să conduci o universitate la doar 34 de ani
La cei 34 de ani ai lor, lectorii Mara Raţiu de la Universitatea de Arte şi Design şi respectiv Andrei Mihalca de la Universitatea de Ştiinţe Agricole sunt cei mai tineri prorectori din învăţământul superior clujean.

Mara Raţiu a absolvit filosofia la Universitatea "Babeş-Bolyai" iar doctoratul şi l-a dat tot în filosofie, tot la UBB. "Şi la arte se predă filosofie şi estetica artelor vizuale", explică ea motivul pentru care, deşi absolventă a UBB, lucrează de 11 ani la UAD. "Sunt prorector doar începând cu acest nou mandat, respectiv numirea a fost făcută în 4 aprilie. Avem o echipă absolut funcţională, asta a fost şi politica rectorului: să numească oameni care să poată lucra împreună", spune ea.


Îşi face munca de prorector cu plăcere? "Nu e vorba de asta, ci de asumarea unei sarcini pe care trebuie să o ndeplineşti în faţa comunităţii din care provii. comunitatea academică - aparat administrativ şi cadre didactice, respectiv studenţii, relaţia cu ei e fundamentală. Toţi aceşti studenţi se reunesc la studiile teoretice, pentru mine e o experienţă minunată", adaugă ea.

Andrei Mihalca lucrează de zece ani la USAMV, încă de pe băncile facultăţii, iar acum este lector la facultatea de Medicină Veterinară. "Mi s-a propus de către domnul rector (Doru Pamfil, reales în urmă cu două luni-n.red.). Eram plecat în Kenya cu un proiect de cercetare, am acceptat", a spus el. Mihalca spune că universitatea s-a extins după alegeri şi au fost înfiinţate trei prorectorate noi - politicii de resurse umane, asigurarea calităţii şi relaţii internaţionale. "Înainte erau prea multe domenii pentru un singur prorector", a arătat el.

Mihalca a vizitat până acum peste 30 de ţări şi spune că în viitorul mandat de prorector responsabil de relaţiile internaţionale va implementa strategia universităţii, care include dezvoltarea relaţiilor deja existente şi a parteneriatelor. "Vrem şi să creştem numărul de mobilităţi prin diverse programe, sunt oportunităţi noi şi fonduri private", arată el.

Mara Raţiu are 34 de ani şi lucrează la Universitatea de Arte şi Design din 2001. Este prorector doar de mai puţin de o lună iar acum portofoliul său se referă la "probleme statutare şi parteneriate instituţionale". "Tot ce ţine de dimensiunea legală, plus parteneriatele la nivel naţional şi internaţional", explică ea pentru ziuadecj.ro.

Rectorul UAD o laudă şi spune că a fost foarte implicată încă de pe vremea când UAD era condusă de actualul senator Ioan Sbârciu. "Era foarte implicată de pe poziţia de secretar pentru relaţiile internaţionale. Era extrem de implicată în tot ceea ce se întâmpla în şcoală, mai ales vizavi de contactele cu instituţii similare din străinătate. Vorbeşte foarte bine limbile engleză şi franceză şi este foarte determinată, foarte dinamică. De pe această poziţie, şi datorită rezultatelor care în foarte mare măsură i se datorau la momentul respectiv, am zis că ar fi foarte bine să o chem în echipă", a spus el.

Loading...
Etichete
Comenteaza