Eveniment

Desant USA la Cluj cu două elicoptere

Două elicoptere au fost transferate ieri pentru a deservi baza specială de la Cluj. Comandantul Daniel Persu, care se va ocupa de coordonarea bazei, spune că - pe viitor - la Cluj ar urma să ajungă până la 20 de elicoptere ce vor deservi întreaga Transilvanie. Terenul pe care se va dezvolta această bază de elicoptere se află în vecinătatea Aeroportului Cluj-Napoca şi măsoară circa 3,5 hectare.

Baza de elicoptere pentru situaţii de urgenţă de la Cluj, dotată pentru început cu două aparate Mi-8 şi Mi-17, ar urma să deservească toate celelate 13 judeţe din Transilvania: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Sălaj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Arad, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov.

“Pentru început, vom avea doar două echipaje care vor lucra pe aceste elicoptere. Rolul lor va fi acela de a conlucra cu toate echipele de intervenţii speciale, pompierii, jandarmii, SMURD-ul şi nu numai, atunci când acestea se vor deplasa la inundaţii, incendii sau când vor fi convocate să asigure ordinea şi siguranţa publică”, a explicat comandantul Daniel Persu, coordonator al activităţii bazei de la Cluj. Pe parcurs, mai spune Persu, ar urma ca activitatea acesteia să fie extinsă.

 “în prezent, Ministerul Internelor intenţionează să mai achiziţioneze de la 10 până la 20 de elicoptere pentru baza de la Cluj”, a explicat comandantul. Acestea sunt considerate elicoptere grele, care au o viteză de 245 de kilometri pe oră şi pot atinge un plafon de 5.000 de metri.

 Pot transporta un echipaj format din 17 militari şi o încărcătură de cinci tone. Persu a mai informat că se lucrează şi la un proiect de lege privind dotarea bazei ridicate pe terenul pe care Consiliul Judeţean Cluj l-a pus la dispoziţia Unităţii Speciale de Aviaţie (USA), în vecinătatea aeroportului. “Se vor construi hangare şi un sediu pentru echipa administrativă”, a explicat comandantul.

 Terenul pe care va fi amplasată baza măsoară 3,5 hectare şi a fost preluat de la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Chiar dacă nu a fost în măsură să explice la ce valoare se ridică investiţia, Persu a estimat că peste circa opt luni construcţia va fi demarată. 

 

Cel dintâi elicopter care va opera de la Cluj a avut chiar ieri o primă intervenţie, motiv pentru care nici nu a mai ajuns la timp la festivităţile prilejuite de inaugurarea bazei. “La cererea SMURD, a fost preluat un turist rănit, cetăţean german, din localitatea Agnita, judeţul Mureş, şi urmează ca acesta să fie transportat la Cluj-Napoca”, a explicat Persu. Baza specială de elicoptere de la Cluj este subordonată USA din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

 Strategia USA este aceea de a mai dezvolta astfel de baze în toate regiunile ţării. După Bucureşti şi Cluj, urmează Iaşi şi Tulcea. Reprezentanţii USA au informat că este vorba despre un proiect pe termen lung şi că, pe viitor, în funcţie şi de resursele alocate de Guvern, aceste baze se pot extinde şi în oraşele din judeţ.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.