Eveniment

Desfășurare de forțe de Ziua Unirii Principatelor. Boc, însoțit de un întreg alai liberal FOTO/ VIDEO

Ceremonia publică organizată cu ocazia celebrării Zilei Unirii Principatelor Române s-a dovedit a fi, pentru liberalii clujeni, un prilej de a-și desfășura forțele. Primarul municipiului, Emil Boc, a fost însoțit de un întreg alai PNL-ist.
  • Foto: Teodora Demian și Ioana Pîrlea/ Video: Ioana Pîrlea

    Foto: Teodora Demian și Ioana Pîrlea/ Video: Ioana Pîrlea

Publicitate

La fel ca în fiecare an, bustul lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al Statului Național România, a devenit punctul central al manifestărilor dedicate Unirii de la 1859. 

Ceremonia a început cu o slujbă religioasă oficiată de IPS Andreicuț, după care prefectul Clujului, Gheorghe Vușcan, a rostit în fața celor prezenți o scurtă cuvântare, în care a subliniat, după cum era de așteptat, rolul unității. El i-a îndemnat pe cei prezenți să lase deoparte propriile interese în favoarea binelui comun. 

"Un adevăr fundamental al actului istoric din urmă cu 156 de ani este că nimic nu se poate realiza durabil și sănătos în absența unirii și a unității. Puterea unei națiuni stă în unire, iar acest pact este posibil doar dacă interesul național este pus înaintea intereselor de grup sau particulare. Nu peste mult timp vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. Indiferent de vârstă, de statutul social, de etnie sau de credință, avem împreună un obiectiv important, acela de a construi pentru noi și pentru copiii noștri o viață mai bună și mai sigură aici acasă. Trebuie să avem încredere în capacitatea noastră de a fi solidari și de a coopera, astfel încât România să devină țara în care fiecare își găsește locul, rolul și împlinirea profesională și personală", a declarat Vușcan. 

În fața statuii s-au strâns, pe lângă militari, reprezentanții tuturor partidelor politice din Cluj, ai cultelor religioase, ai Ministerului Apărării Naționale, ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Asociației Revoluționarilor și ai Clubului Monarhiștilor Clujeni.

Printre ei s-au remarcat primarul Emil Boc, senatorul Alin Tișe, fostul ministru delegat pentru Dialog Social, PSD-ista Aurelia Cristea, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Ioan Oleleu, europarlamentarul Daniel Buda și șeful Inspectoratului Școlar Județean, Valentin Cuibus.

De departe, cea mai numerosă delegație a fost cea a liberalilor clujeni, formată din nu mai puțin de 40 de persoane, atât vechi PNL-iști, cât și foști PDL-iști. Interesul publicului pentru eveniment a fost însă restrâns, de față fiind abia câțiva bunici veniți cu nepoții.

Manifestarea s-a încheiat cu tradiționala Horă a Unirii, în care au fost angrenați toți participanții. Primarul Emil Boc a fost primul care a urmat îndemnul prefectului, astfel că s-a prins în horă cu Aurelia Cristea, despre care presa vehicula că ar putea candida la alegerile locale din 2016. 

Publicitate

Comentarii

?!

thumb down thumb up
sâmbătă, 24 ianuarie 2015, 16:02
de pzzzz

Ce naiba mai cauta acolo preotii?!
raspunde

PDL=PNL ?

thumb down thumb up
duminică, 25 ianuarie 2015, 11:30
de Vasile Cluj

Gunoiul PDL-ist(cum bine remarca Costea mai sus)a fost maturat sub presul PNL-ist,deci nu se mai vede.Tise,Buda,Boc,Gurzau,Moisil au sarit la timp din barca portocalie(in scufundare rapida)in cea galben-albastra,care s-a mai mentinut pe linia de plutire datorita lui Johannis.Parca datorita acestei fuziuni pentru ciolan incepe sa-mi para rau ca l-am votat pe neamt.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.