Eveniment

Desfăşurare de forţe pe Aeroportul Cluj GALERIE FOTO/VIDEO

O impresionantă desfăşurare de forţe a avut loc pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu în dimineaţa zilei de joi.
Publicitate

Pe vechea pistă a aerogării a avut loc un exerciţiu de antrenament la care au fost  implicate serviciile de pomperi ale aeroportului, dar şi unităţi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare Descarcerare, ambulanţă, jandarmi, poliţie şi armată. 

A fost simulat un scenariu conform căruia o aeronavă s-a lovit de sol în procesul aterizării, din cauza vizibilităţii reduse, în urma impactului aceasta suferind avarii. În zonă s-au creat coloane de fum care marchează primele indicii de izbucnire a unui incendiu la aeronavă

La bordul avionului se aflau 70 de pasageri, plus echipajul format din cinci persoane, dintre care circa 20 au fost grav rănite în urma impactului. În cadrul exerciţiului au interveni şi alţi specialişti, de la Spitalul Judeţean, Spitalul Militar, Institutul de Medicină Legală, Crucea Roşie şi Poliţia Transporturi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. 

La faţa locului a fost instalat şi un spital mobil, unde răniţilor le-a fost acordat primul ajutor, după care au fost transportaţi la unităţi sanitare din municipiu. 

Exerciţiul a urmărit monitorizarea timpilor de reacţie şi deplasare la locul intervenţiei a structurilor implicate, alături de modul în care a fost acordat primul ajutor şi în care s-a efectuat transportul bolnavilor la spital.  

„Toate aeroporturile internaţionale sunt obligate, tot la doi ani, să organizeze un asemenea exerciţiu în această ipoteză. Este un exerciţiu foarte complex, pentru că în ipoteza în care sunt 20-30 de victime, rănite grav, este foarte important să se intervină prompt şi pentru salvarea pasagerilor, dar este la fel de important să se acorde atenţie şi familiilor victimelor.

Considerăm că este o reuşită acest exerciţiu, serviciul de pompieri s-a încadrat în timp, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Ambulanţa, Jandarmeria, toate celelalte instituţii implicate au intervenit prompt. Exerciţiul are o participare de peste 1000 de oameni, care intervin succesiv, sunt în paralel şi activităţi de consiliere în aerogară pentru cei care aşteaptă", a declarat directorul Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo.

La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Primăriei Cluj-Napoca, ai Consiliului Judeţean Cluj şi ai Prefecturii Cluj.

"Această simulare de accident aviatic este foarte binevenită. Se întâmplă şi astfel de accidente aviatice, e bine să fim pregătiţi şi pentru astfel de evenimente. Este important ca instituţiile statului cu responsabilităţi în acest domeniu să se implice în acţiuni cât mai aproape de situaţiile reale. Astăzi s-a respectat planul de intervenţie, iar la sfârşitul exerciţiului sperăm să avem cât mai puţine observaţii în legătură cu implicarea structurilor specializate în asemenea intervenţii", a afirmat prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.