Eveniment

Dosarul Lucan | Alexandru Arşinel, audiat la DIICOT

Actorul Alexandru Arşinel este audiat la DIICOT, ca martor, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de devalizarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal.

În 2013, artistul a suferit un transplant de rinichi, la Cluj.

„Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că POLITICIENI şi de OAMENI CU INFLUENŢĂ ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi; Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele", a scris, pe pagina sa de Facebook, Vlad Voiculescu, după reţinerea medicului Lucan.

În acelaşi dosar au fost audiaţi, printre alţii, Emil Boc şi Florian Bodog.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

Magistratul care a respins arestarea a criticat mai multe aspecte reţinute de procurorul de caz, menţionând că probatoriul este superficial.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.