Eveniment

Dosarul Lucan. Socaciu: "Îi rămân recunoscător pentru ce a făcut pentru mine"

Cântăreţul Victor Socaciu a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul medicului Mihai Lucan în condiţiile în care fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, l-a acuzat pe el şi pe Alexandru Arşinel că ar fi fost transplantaţi preferenţial.
Publicitate
 

Victor Socaciu, fost deputat PSD, a declarat, la ieşirea de la sediul DIICOT, că îi rămâne recunoscător medicului Mihai Lucan pentru ceea ce a făcut pentru el, refuzând să dea alte detalii.

"Am fost audiat ca martor în procesul profesorului Lucan, căruia îi rămân recunoscător pentru ce a făcut pentru mine. În ceea ce priveşte discuţiile mele cu procurorii, le-am avut aici la DIICOT, sunt lucruri pe care nu le pot discuta cu dumneavoastră. Nu discut problemele astea, le-am discutat cu domnul procuror", a declarat Victor Socaciu, la ieşirea de la sediul DIICOT.

Audierea vine după ce fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, i-a acuzat pe Victor Socaciu şi pe Alexandru Arşinel că ar fi beneficiat de transplant preferenţial. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris, luni, pe pagina sa de Facebook, că rinichii primiţi de Socaciu puteau să salveze doi adolescenţi, care au murit, chiar în timp ce se întorceau spre casă de la dializă, din Cluj-Napoca.

"Astăzi la DIICOT a fost audiat Victor Socaciu. Un munte de nesimţire mai mare ca Arşinel. Pe vremea când era deputat PSD acesta a sărit rândul la transplant şi în anul 2009 a primit doi rinichi de la o fetiţă de 10 ani aflată în moarte cerebrală. Acei rinichi puteau salva doi copii, vă dau doar două nume, Gabi Miciu şi Viorel Bora, verişori, din judeţul Bistriţa.

Pentru că nu avut şansa unui transplant funcţional aceşti copii făceau drumul Bistriţa - Cluj pentru a petrece de trei ori pe săptămână pe un aparat de dializă vital pentru supravieţuire. Viaţa lor a fost curmată brusc acum trei, ani atunci când pe drumul de întoarcere de la dializă cu ambulanţa, un tir a intrat pe contrasens şi i-a omorât", a scris Ungureanu, pe pagina sa de Facebook.

În acelaşi dosar au fost audiaţi, printre alţii, Alexandru Arşinel, Emil Boc şi Florian Bodog. Săptămâna trecută, medicului Mihai Lucan i-a fost înlocuită măsura controlului judiciar cu cea a arestului la domiciliu.

„Am făcut o analiză la domnul profesor Lucan şi după câteva luni am fost chemat pentru că se ivise ocazia transplantului şi s-a constatat că era o foarte bună compatibilitate. Ca atare, am fost operat. Asta e tot. Nu e vorba de niciun tratament preferenţial.

Domnul ex-ministru ar trebui să aibă şi probe, pentru că aşa este deontologic. Dar văd că în România nu mai este nevoie de probe. Se pare că unii oameni vor să iasă în spaţiul public agăţându-se de nume mai cunoscute", a declarat, la finalul lunii decembrie Victor Socaciu.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.