Eveniment

Drapelul de luptă al lui Avram Iancu a ajuns la Cluj, în piaţa ce poartă numele revoluţionarului FOTO

Clujenii au posibilitatea să admire timp de o lună drapelul de luptă al unei legiuni conduse de Avram Iancu în timpul Revoluției Române din anii 1848-1849, expus strategic în piaţa ce poartă numele viteazului moţ, chiar sub statuia acestuia.
Publicitate

Ceremonialul de amplasare a steagului a avut loc sâmbătă la prânz, de la ora 12:00, pe platoul pietonal din fața statuii lui Avram Iancu. Manifestarea a început cu intonarea imnului naţional, după care Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, a oficiat un scurt Te Deum în faţa oficialităţilor şi a cetăţenilor prezenţi, iar mai apoi un conferenţiar universitar a prezentat pe scurt activitatea paşoptistului. 

La eveniment a fost prezent şi primarul municipiului, Emil Boc, care a afirmat că expunerea drapelului de luptă al lui Avram Iancu în centrul Clujului are, la fel ca steagul, un rol simbolic, şi anume cel de a le arăta românilor că au toate motivele de a se mândri cu ţara lor. 

"Naţiunea română nu este cu nimic mai prejos în comparaţie cu nicio altă naţiune din Eniunea Euopeană. Dimpotrivă, cred că poate sta demnă şi poate fi mândră de ceea ce are. Prin ceea ce facem astăzi la Cluj dorim să oferim românilor şi în special tinerilor o lecţie de istorie orală, o lecţie prin care să înveţe că pot fi mândri de naţiunea română, să fie mândri că sunt transilvăneni, să fie mândri cu toţii că suntem o naţiune în Uniunea Europeană. De-a lungul istoriei, indiferent cât de grele au fost vremurile, ne-am păstrat identitatea, tradiţia, realigia şi obiceiurile, lucru pe care puţine naţiuni din Europa le-au reuşit de-a lungul istoriei, de aceea copiii şi tinerii noştri trebuie să fie mândri de înaintaşii noştri", a declarat Emil Boc. 

Edilul a precizat că va propune Inspectoratului Şcolar Judeţean ca, pe parcursul lunii în care drapelul se va afla la Cluj, clasele de istorie să se desfăşoare în faţa acestuia. 

La rândul său, omul de afaceri Adrian Thiess, cel care a achiziţionat steagul la licitaţia desfăşurată la începutul lunii februarie, a precizat că drapelul va fi expus în cât mai multe oraşe din ţară şi din străinătate, astfel încât să poată fi admirat de cât mai mulţi români. 

"Noi ardelenii, simţim ce înseamnă cel mai mare erou al românilor din Transilvania. Vă doresc să vă bucuraţi de prezenţa acestui simbol al naţiunii române. Şi pot să vă spun că mulţi români vor avea ocazia pe care o au clujenii în această lună. Steagul va fi prezent în multe capitale ale Europei si numai, pentru că, nu-i aşa, avem foarte mulţi români în afara graniţelor", a încheiat el. 

Drapelul lui Avram Iancu, care a fost scos la vânzare la Bucureşti, într-o licitaţie Artmark dedicată lui Corneliu Vadim Tudor, a fost adjudecat cu 105.000 de euro de Adrian Thiess. Preţul de pornire a început de la 5.000 de euro, lupta fiind foarte strânsă între licitatorii prezenţi la Palatul Cesianu Racoviţă din Bucureşti (sediul Artmark) şi persoane care au licitat online şi care nu au dorit să îşi dezvăluie identitate. Printre cei care au licitat la eveniment s-au numărat şi reprezentanţi ai lui George Becali, dar şi ai autorităţilor locale din comuna ardeleană Horea.

Publicitate

Comentarii

o carpa murdar.

thumb down thumb up
sâmbătă, 9 aprilie 2016, 19:02
de de unu

extraordinar ce neam prost mai putem fi facem un tam-tam pt o cârpa de rahat.dar de unde ați scos si cârpa asta si de ce chiar acum si pana acum nu va ti dat seama ca ce mare popor suntem? extraordinar vai de p.u.l.a noastră, mi e rușine ca sunt roman.
raspunde

ne vindeti castraveti?

thumb down thumb up
duminică, 10 aprilie 2016, 10:32
de ioska

Carpa ca carpa, dar este si un fals :http://ziarulunirea.ro/drapelul-de-lupta-al-uneia-dintre-legiunile-lui-avram-iancu-probabil-un-fals-cumparat-de-un-naiv-360082/
raspunde

pentru analfabet

thumb down thumb up
luni, 11 aprilie 2016, 16:53
de Alin

Dacă ești incult, taci!
raspunde

de carpa

thumb down thumb up
sâmbătă, 9 aprilie 2016, 19:29
de gigi

Esti bolnav?
raspunde

Frustrare

thumb down thumb up
duminică, 10 aprilie 2016, 09:45
de Cccc

Nu e bolnav...este doar un unguras frustrat
raspunde

Frustrare

thumb down thumb up
duminică, 10 aprilie 2016, 10:41
de Ccccc

2 ungurasi frustrati , cu citate din ziare de maxima audienta , titluri gen " probabil " ☺☺☺☺
raspunde

torinez

thumb down thumb up
duminică, 10 aprilie 2016, 11:14
de Pintea

Eu zic că merită să ne batem pentru giulgiul ăsta de Torino. Trebuie să fie adevărat....
raspunde

Loc nu se poate mai nimerit

thumb down thumb up
luni, 11 aprilie 2016, 05:35
de Sf Sisoe

Asortat cu niste moaste si un sobor de preoti, va face deliciul marii mase de patrioti, verzi, noua dreapta si stanga si alti natarai cu drept de vot. Vai de noi!
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.