în cadrul lansării cartea va fi prezentată de profesorii universitari Marta Petreu şi Michael Shafir, dar şi de directorul editurii unde a fost publicată cartea, Bogdan Hrib. Cartea cuprinde lucrările dela Simpozionul naţional de jurnalism care a fost organizat de FSPAC în octombrie anul trecut.E vorba de 21 de studii dedicate fenomenului jurnalistic din exil şi diasporǎ. “Un merit al cǎrţii este cǎ pune în circulaţie 43 de ilustraţii grafice (pagini şi frontispicii de reviste, manuscrise, portretele unor scriitori şi jurnalişti mai puţin cunoscuţi”, arată reprezentanţii UBB.