Eveniment

EVENIMENT. Furtul sau pierderea datelor confidenţiale, problemă majoră pentru firme

Un sistem prin care departamentul de IT al unei companii poate supraveghea folosirea internă a calculatoarelor, dar şi datele care sunt transferate în reţea sau pe dispozitive portabile, reprezintă soluţia optimă pentru a preîntâmpina pierderea sau furtul datelor confidenţiale în firme, atenţionează reprezentanţii companiei clujene CoSoSys. Aceasta este specializată în servicii de securitate a datelor.

„Pierderea sau furtul datelor confidenţial reprezintă unul dintre cele mai mari riscuri de securitate cu care se confruntă firmele”, menţionează cei care au realizat studiul. Compania a efectuat la sfârşitul anului trecut un studiu în care au fost intervievaţi 88 de reprezentaţi ai unor firme româneşti, cu privire la riscul de pierdere al unor date, prin breşe de securitate sau folosirea de dispozitive portabile, precum şi dificultăţile departamentelor de It de a obţine finanţare din parte conducerilor companiei pentru măsuri de securitate a datelor.

Studiul este pus în balanţă cu unul similar realizat de către KPMG în Germania şi arată că în România firmele nu supraveghează în general modul
în care angajaţii folosesc datele confidenţiale ale firmei, în timp ce în Germania, chiar dacă le descoperă nu le declară.

Reprezentanţii CoSoSys mi artă că în general reprezentanţii departamentelor de It realizează importanţa aplicării unor măsuri de securitate a datelor, însă se lovesc de obstacole în ce priveşte susţinerea din partea conducerii companiilor în care lucrează.



Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.