Eveniment

EVENIMENT. Liviu Alexa deschide Axa TV Cluj

Operaţiunile din Cluj ale reţelei de televiziune Axa TV vor fi preluate în regim de franciză de către jurnalistul Liviu Alexa, care conduce şi agenţia de publicitate Imagistica şi publicaţia online citynews.ro.

„în mod normal vom începe în 15-16 august”, a precizat Liviu Alexa pentru ZIUA de CLUJ. El a adăugat că „deocamdată” echipa de la Cluj va fi compusă din trei persoane – un reporter, un cameraman şi un om de vânzări, urmând ca ulterior aceasta să crească cu încă două echipe de reporteri şi cameramani. Axa TV nu va avea studio la Cluj, contrar planurilor iniţiale ale reţelei. „Proiectul a suferit modificări foarte mari. începem cu o echipă de filmare. Pentru mine e un business nou”, a mai spus Alexa.

Amintim că iniţial şeful staţiei locale a Axa TV a fost Cătălin Condurache, care a declarat în iunie că staţia va începe să emită în luna iulie. Axa TV are opt corespondenţi în judeţe din Transilvania iar conducerea postului urmărea iniţial să mute sediul central al televiziunii, de la Baia Mare la Cluj-Napoca.

Axa TV este administrată de Megapress FM SRL, controlată de omul de afaceri Corin Cherecheş din Baia Mare.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.