de Ziua de Cluj, 29 iulie 2010, 18:30
Un număr de 11 de "cărţi vii" pot fi împrumutate de clujeni, în această după-masă, din piaţa Muzeului, în cadrul unui eveniment organizat de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca. Astfel, clujenii pot discuta cu exponenţi ai unor categorii de persoane despre care există prejudecăţi, cum ar fi imigranţii, ateii, neoprotestanţii, preoţii sau nevăzătorii.
în primele două ore ale evenimentului, fiecare dintre cele 11 "cărţi vii" fusese "împrumutată" cel puţin de două ori. "Intenţia noastră este să evaluăm impactul la final, să vedem ce se întâmplă şi apoi ne gândim să organizăm din nou această activitate", a spus unul dintre organizatori, Oana Ţicle, care este şi coordonatorul de programe al Centrului de Voluntariat din Cluj-Napoca.