EVENIMENT. Prins în timp ce trecea frontiera ilegal cu o carte de identitate falsă din Cluj

EVENIMENT. Prins în timp ce trecea frontiera ilegal cu o carte de identitate falsă din Cluj
Un cetăţean moldovean a fost prins miercuri la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, de poliţiştii de frontieră, după ce acesta s-a legitimat cu o carte de identitate falsă.
“Bărbatul s-a legitimat cu o carte de identitate românească, eliberată în judeţul Cluj, şi a trezit suspiciunea poliţiştilor de frontieră, care în urma verificărilor cu aparatura din dotare au constatat că este un fals total”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Bihor.

El a declarat că a cumpărat cartea de identitate falsă cu 800 de euro, de la un conaţional a cărui identitate nu o cunoaşte. El voia să treacă ilegal în Ungaria cu scopul de a ajunge la muncă în Italia.
Loading...
Comenteaza