Eveniment

EVENIMENT. Trafic reluat pe drumul Cluj-Oradea, după un accident

Circulaţia pe DN1 între Gilău şi Căpuşu Mare a fost reluată în această după-amiază pe ambele sensuri, după o oră în care traficul s-a desfăşurat pe un singur fir din cauza unui accident.

Circulaţia pe DN 1 s-a desfăşurat astăzi pe un fir, în urma unui accident care a avut loc între localităţile Gilău şi Căpuşu Mare. Trei persoane au fost rănite şi duse la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Cluj, Gina Pop, a declarat că accidentul a avut loc din cauza unui şofer care se îndrepta spre Oradea şi care, după ce nu s-a asigurat în timpul unei depăşiri, a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a lovit de o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus.

în urma accidentului, autoutilitara s-a răsturnat în şant.

Pop a afirmat că trei persoane din autoturism au fost rănite, dintre care două grav, acestea fiind duse la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1, Cluj.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.