Eveniment
Evenimentele toamnei, în avanpremieră
de Ziua de Cluj, 31 august 2009, 23:12
Luna septembrie trezeşte Clujul din perioada de amorţeală, pregătind publicului o atmosferă bogată în evenimente culturale: expoziţii, concursuri de interpretare, festivaluri şi simpozioane.
Toamna culturală clujeană va culmina, în octombrie, cu prima ediţie a Festivalului Internaţional de Comedie, care se anunţă unul dintre principalele evenimente culturale ale anului 2009 în oraşul de pe Someş.
Plasat la început de lună septembrie, Festivalul Septemberfest se derulează între 2-4 septembrie, pe platoul din faţa Sălii Sporturilor “Horia Demian”. Scena urmează să fie acoperită, vor fi zeci de butoaie cu bere şi 1.600 mp de cort amplasaţi pentru clujeni.
Alături de trupe notorii, precum Proconsul, Bere Gratis, Mihai Mărgineanu, pe scenă va concerta şi formaţia Septemberfest band, înfiinţată în urmă cu un an, în cadrul festivalului. “Membrii trupei, studenţi de conservator, vor încânta publicul clujean cu hituri româneşti şi internaţionale”, a declarat Vasile Matei, directorul ProImage SRL , firma care se ocupă de organizarea manifestării. Festivalul beneficiază de o finanţare exclusiv privată, cu un buget mult mai mic decât în anii trecuţi, a mai declarat Matei.
Deschiderea festivalului va purta amprenta oficialului prin prezenţa primarului Sorin Apostu. Filarmonica de Stat Transilvania se pregăteşte pentru Toamna Muzicală Clujeană cu numeroase recitaluri camerale, concerte simfonice şi vocal-simfonice, de muzică veche şi contemporană.
Evenimentul se desfăşoară între 2-23 octombrie, cu ajutor financiar din partea Consiliului Judeţean Cluj. în afară de Casa de Cultură a Studenţilor, unde se vor ţine concertele de anvergură, concertele TMC vor mai avea loc la Sala Tonitza a Muzeului de Artă şi Sala Studio a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima”.
Printre invitaţii din acest an se numără ansamblurile Flauto Dolce, Trio Contraste, Cvartetul Transilvan şi dirijorul Ferenc Gábor (Germania) şi mezzosoprana Liliana Nichiteanu (Elveţia). Toamna culturală la Cluj va culmina cu prima ediţie a Festivalului Internaţional de Comedie, în perioada 10-18 octombrie.