Festival pe Someş, în iulie, în Parcul Armătura. Ce pregătesc organizatorii

Festival pe Someş, în iulie, în Parcul Armătura. Ce pregătesc organizatorii

Someş Delivery se mută în 14 - 15 iulie 2018 în Parcul Armătura, cu concerte, proiecţii de filme, târg vintage şi ateliere pentru copii. Zona va fi dotată temporar cu mobilier urban.

"Am lansat call-ul de proiecte în 13 mai cu scopul de a atrage proiecte și instalații artistice ce pot atrage riveranii și comunitatea clujeană în zona Armătura și pe malul Someșului, să activăm interacțiunile cu apa și să depășim limitele actuale dintre mal și apă și să construim cât mai multe amenjarăi ce pot fi în folosul comunității și spațiului. 

Ne bucurăm enorm că am atras 23 de propuneri pentru Someș Delivery 2018 și le mulțumim tuturor. De la finalizarea consursului până acum am reușit să trecem prin toate proiectele, ne-am întâlnit cu aplicanții pentru a înțelege mai bine contextul și dorințele lor, am publicat lista preliminară a proiectelor, iar în urma unei serii de discuții pe tema ajustării acestora pentru a fi cât potrivite spațiului am selectat 12 proiecte!", transmit organizatorii festivalului. Bugetul pentru implementarea celor 12 proiecte este de 25.000 de lei, fiecare proiect aprobat având un plafon maxim de 6.000 de lei.

Poza noua 13.06.2018

Pe lângă proiectele câştigătoare din cadrul concursului de idei, organizatorii festivalului vin şi ei cu o serie de intervenţii

Pavilionul Someș Delivery - structura modulară creată de echipa Kooho pentru edițiile anterioare Someș Delivery va fi reutilizată, într-o nouă configurație, oferind un spațiu umbrit în vecinătatea apei, loc de relaxare și socializare în parcul Armătura.

Scena Someș Delivery va găzdui concerte și proiecții în aer liber, valorizând potențialul acestui spațiu urban și asigurând câteva funcțiuni complementare principalei zone de promenadă de pe malul Someșului.

Microintervenții: Amenajări realizate în urma workshop-ului de design & construcție, coordonat de echipa KOOHO, au ca scop facilitarea accesului la apă și creează un traseu semnalizat cu puncte de popas și relaxare. O descriere mai detaliată a intervențiilor găsiți aici.

Pod peste Nadăș — o legătură care să facă Parcul Armătura mai accesibil și mai bine conectat la cartierele din zonă. Proiectul este rezultatul unui concurs, DesignIng Connections, organizat de Asociația Centrul de Inginerie Seismică, și la care au participat echipe de studenți ingineri și arhitecți. Un proiect menit să creeze conexiuni între oameni, spații și cunoștințe.

Pe lângă acestea, în Parcul Armătura mai există o intervenție temporară, Take a Seat with King Matthias, o piesă de mobilier urban realizată de echipa Kooho în cadrul unei serii de instalații plasate în diverse spații verzi din oraș și create pentru cea de-a 560-a aniversare a alegerii regelui Matia.

Parcul Armătura e una dintre cele mai sălbatice zone de lângă apă din Cluj, situat la confluența a două cursuri de apă: Someș și Nadăș, un loc special cu maluri naturale și vegetație abundentă.

Loading...
Comenteaza