Eveniment
În turul Europei de Est la vârsta de 6 luni. Episodul Cluj.
de Ziua de Cluj, 07 mai 2010, 00:11
Şi-au luat lumea în cap: doi tineri însoţiţi de un copilaş de numai 6 luni au pornit într-o călătorie de jumătate de an în jurul Mării Negre şi s-au oprit pentru două zile la Cluj.
O familie de
jurnalişti - el neamţ, ea poloneză - a pornit într-o aventură demnă de romanele
lui Jules Verne: alături de fetiţa lor de 6 luni, cei doi vor face ocolul
Europei de Est şi al Mării Negre într-o jumătate de ani. Până la sfârşitul lui
septembrie, Thomas, Anna şi micuţa Hanna vor traversa 13 ţări. Drumul lor a
trecut şi prin capitala Ardealului, Cluj, unde s-au oprit timp de două zile.
într-o maşină hippie
doldora de accesorii pentru bebeluşi, familia
şi-a început
călătoria în urmă cu câteva săptămâni, vizând o ţintă greu de urmărit pentru un
cuplu “normal” şi cu atât mai mult pentru un bebeluş: din Berlin, via România,
Moldova, Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria şi alte câteva
opriri, familia Alboth intenţionează să facă turul bazinului Mării Negre.
“Mereu am vrut să călătorim. Pentru că eram
însărcinată, iar Hanna s-a născut iarna, de sărbători am stat în spital, iar
apoi am decis că viaţa noastră trebuie să continue în ritmul ei”, spune Anna,
fostă ziaristă la un cotidian polonez. Soţul ei, Thomas, este fotograf în
Germania şi s-au cunoscut la conferinţe de presă pe teme europene, desfăşurate
la Bruxelles, în inima Uniunii Europene.
Clujul a fost una
dintre opririle familiei “fără frontiere”, cum se autointitulează tinerii
călători. Potrivit itinerarului dinainte calculat, ei urmează să parcurgă în
total 13 ţări şi teritorii în următoarele luni, iar maşina lor e dotată pentru
drum lung, astfel încât confortul bebeluşului Hanna să nu lase de dorit. De
altfel, întregul program, spun părinţii, este gândit în funcţie de orele de
somn şi mâncare ale fetiţei lor.
“înainte, când eram
doar noi doi, puneam totul într-un rucsac şi plecam. Acum, Hanna are atât de
multe lucruri, încât a fost imposibil să ne urcăm într-un avion”, spune şi
Thomas Alboth în timp ce aşază la orizontală rucsacul în care doarme Hanna.
Tinerii afirmă că excursia lor inedită este o provocare şi că speră ca micuţa
companioană să mai ţină minte câte ceva din această experienţă când va fi
suficient de mare.
“Dacă nu, va vedea pozele cu mama şi tata în
timp ce o duc peste tot”, adaugă Anna. Cei doi declară că au ales Europa de Est
pentru că ţările occidentale nu mai au farmec. “în Vest, viaţa e înghiţită de
economie. Peste tot sunt aceleaşi magazine, aceleaşi lucruri pe care le găseşti
şi la tine acasă. în plus, vizitaserăm deja majoritatea statelor europene”,
specifică Thomas.
Singurul stat din
Uniune nemarcat pe harta familiei Alboth era România. Fotograful spune că vrea
să cunoască România. “Am cumpărat cărţile Hertei Müller şi vreau să ajung şi la
Sibiu. Ştiu despre România cu 100% mai puţin decât aş vrea”, zice el.
Chiar dacă drumul pe
şoselele româneşti este o provocare, Anna spune că o deranjează mai mult alte
lucruri la peisajul românesc, cum ar fi zecile de flacoane din plastic din
lacuri şi de pe marginea râurilor.
“Am oprit mai întâi
în Ucraina şi trebuie să recunosc că la graniţa cu România deja m-am simţit mai
în siguranţă, erau prietenoşi, ne-au lăsat să trecem mai repede din pricina
Hannei”, relatează fosta ziaristă. Cât priveşte Clujul, cei doi au vizitat
Cetăţuia şi centrul istoric şi s-au arătat interesaţi de trecutul multicultural
al regiunii.
10.000 de euro în cont
Excursia aflată în
derulare are şi nişte costuri pe măsură. Cei doi părinţi au recurs la
indemnizaţia aferentă, încasată în avans, dar şi la economii şi susţinere din partea
familiei. Pentru cei tentaţi de o vacanţă hai-hui de acest gen: în total,
costul expediţiei se ridică la peste 10.000 de euro.