Încă 150 de oameni puşi pe liber la Mechel

Încă 150 de oameni puşi pe liber la Mechel
A patra tură de disponibilizări de la combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii începe mâine.

Aproximativ 150 de de salariaţi de la Mechel îşi primesc, astăzi, preavizele. Potrivit sindicatului Mechel, măsura este una ilegală pentru că nu se justifică nici din punct de vedere al producţiei, dar nici din punct de vedere financiar, combinatul având încasări şi pentru luna iunie. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj susţine că planul de reorganizare al companiei, inclusiv disponibilizările, depinde doar de firma de insolvenţă.

"Ei fac o ilegalitate pentru că şi în procedura de insolvenţă concedierile trebuie să fie conforme unui plan de reorganizare aprobat. Acesta nu există. De abia în lunie august-septembrie ar putea fi aprobat un asemenea plan şi din punctul nostru de vedere, concedierile sunt ilegale. Din rezultatele economice reiese că nu sunt pierderi. Deci nu există justificare economică", a explicat pentru ZIUA de CLUJ liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu.

Potrivit sindicaliştilor, societatea de insolvenţă nu a transmis oficial nici către angajaţi, nici către sindicat informări despre posibilele concedieri.

"Există şi directive europene care ne apără. Am încercat de o lună să stabilim o întrevedere cu societatea de insolvenţă pe care ne gândim să o acţionăm în judecată pentru că nu respectă planul de reorganizare şi nu respectă angajaţii", a mai spus Pascu.

Pe de altă parte, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj susţin că societatea de insolvenţă este singura care poate decide când şi cum să efectueze concedieri, potrivit planului de reorganizare. "La Mechel nu se aplică normele concedierilor colective. Societatea care se ocupă de insolvenţă poate să-şi aleagă singură cum să aplice planul de reorganizare, care cuprinde şi disponibilizările", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, inspectorul şef al ITM Cluj, Daniel Păcurariu. Astăzi la Prefectură clujeană se va întruni Comisia de Dialog Social, alături de societatea de insolvenţă RVA. Mechel Câmpia Turzii şi-a oprit producţia din 21 iunie.

Foştii angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii au protestat în luna aprilie în faţa Guvernului şi trei săptămâni consecutive la Cluj, din cauza faptului că nu le-au fost plătite integral salariile şi plăţile compensatorii. Un fost salariat a intrat în greva foamei, iar un altul s-a sinucis din cauza greutăţilor financiare. Foştii angajaţi mai aveau de primit restul de tichete de masă şi salariile compensatorii, iar cei angajaţi, avansul pentru februarie şi restul de plată.

În aprilie, Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea în insolvenţă a combinatului, în urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Câmpia Turzii şi de circa zece creditori. Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Moţu, în urma acestei decizii, se va intra într-o procedură care are ca scop recuperarea creanţelor şi oprirea acumulării de noi pierderi. El spunea că a fost numit şi un administrator judiciar, o firmă din Bucureşti, care va analiza cele două posibilităţi care există, de reorganizare judiciară a combinatului sau de declarare a falimentului.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea în insolvenţă, aceasta fiind a treia fostă companie a grupului Mechel care solicitase o astfel de măsură.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată instanţei în 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, în 12 aprilie, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Alte două companii care au fost deţinute de grupul rus Mechel în România, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, au intrat în insolvenţă în luna februarie, respectiv în luna martie.

Grupul rus Mechel a vândut, în februarie, pentru preţul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le deţinea în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti, controlată de două persoane cu cetăţenie rusă.

Tranzacţia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila.

Firma Invest Nikarom, înregistrată în România, are ca asociaţi în părţi egale pe Chumakov Victor (58 de ani) şi Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetăţenie rusă.

Combinatul siderurgic Mechel Câmpia Turzii, intrat în insolvenţă în luna aprilie, şi-a reluat, în 20 mai, activitatea de producţie.

 

 

 

Loading...
Comenteaza