Eveniment

Incendiu la Pata Rât nu a fost încă stins. Poliţia a deschis dosar penal

Incendiul de la rampa de gunoi temporară a Clujului nu a fost stins după mai bine de 12 ore de la izbucnirea acestuia, dar este sub control, fără posibilitatea de a se extinde, potrivit pompierilor. Agentia pentru Protecţia Mediului dă asigurări că fumul degajat nu prezintă risc de poluare.
Publicitate

Rampa temporară de gunoi are o suprafaţă totală de 5.000 de metri pătrati, iar pe ea se află 13 tone de deşeuri menajere, strânse din 25 de comune. Focul a cuprins deşeuri menajere pe o suprafaţă de peste 1.500 de metri pătraţi.

Administratorii rampei au suspiciunea că focul nu a izbucnit accidental: "Incendiul a fost provocat de persoane necunoscute. Avem înregistrări video și vom face plângere la Poliție", a precizat, duminică seara, Mircea Vereș pentru agerpres.ro.

Poliţia a deschis un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă în rem.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă care a deschis un dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă în rem. De asemenea, administratorul rampei de gunoi a depus şi el o plângere", a spus, luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Inpsectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Carmen Jucan.

Pompierii au intervenit cu șase autospeciale pentru stingerea incendiului, numărul lor fiind suplimentat după ce într-o primă fază a acțiunii au fost trimise la locul incendiului patru asemenea autovehicule. Nicio persoană nu a fost rănită.

 

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.