Eveniment

Investiţii la Salina Turda. Şase niveluri cu centru de tratament, teren de sport şi sală de conferinţe

În viitorul apropiat, în circuitul turistic al Salinei din Turda ar putea intra și Mina Iosif.

În studiul de soluție, realizat de către arhitecții Cornelia și Marius Danciu, aceiași care au creat viziunea futuristă ce a constituit planul după care s-au executat lucrările de modernizare a Salinei din Turda, se prevede mărirea suprafeței desfășurate a Minei Iosif, prin amenajarea a șase niveluri. Odată finalizată construcția acestora, suprafața desfășurată a minei va crește, de la 3.000 la 8.000 mp, au explicat cei doi arhitecți, conform actualitateadearies.ro.

Pe cele șase niveluri preconizate a se amenaja în Mina Iosif se vor amplasa o sală de conferințe, un centru de tratament cu aerosoli, un teren de sport, precum și alte dotări destinate uzului turiștilor care vor vizita mina.

Legătura între niveluri se va asigura cu un ascensor central. Cabina liftului va avea o capacitate de 15-20 de persoane, au precizat arhitecții Cornelia și Marius Danciu, echipa mamă-fiu care a întocmit studiul de soluție pentru modernizarea Minei Iosif.

Citeşte articolul integral AICI. 

Salina Turda a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic public din România, după ce a înregistrat, anul trecut, peste 600.000 de turiști, 2016 fiind și anul cu cei mai mulți vizitatori din istoria minei.

Ea a fost modernizată în urmă cu câțiva ani cu fonduri europene și este una dintre cele mai mari atracții turistice ale țării, având amenajate locuri de joacă pentru copii, un carusel uriaș, zone de sport - minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, un lac pe care turiștii se pot da cu barca și un amfiteatru pentru spectacole, dar și zone destinate sănătății unde oamenii pot veni pentru a trata rinitele, astmul bronșic, infecțiile respiratorii sau alte boli și afecțiuni. 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.