Eveniment

Judecat pentru cã şi-a ucis câinele

Primul clujean acuzat, pe baza noii legi a protecţiei animalelor, cã ar fi ucis cu bunã ştiinţã un câine a fost trimis în judecatã, cu dosar penal. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj, Gheorghe Marton, în vârstã de 53 de ani, din Izvoru Crişului, şi-a chinuit câinele în seara zilei de 7 martie, când se afla în stare de ebrietate.

Poliţiştii spun cã bãrbatul i-a aplicat câinelui mai multe lovituri cu un bãţ, iar apoi a ucis animalul cu un cuţit. Pedeapsa prevãzutã de lege pentru o astfel de faptã este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda penalã de maximum 10.000 de lei.

Poliţia din Izvoru Crişului, unde s-a petrecut incidentul, i-a întocmit lui Gheorghe Marton dosar penal pentru sãvârşirea infracţiunii de omorâre a animalelor cu intenţie, prevãzutã de cãtre art. 6 alin. 2 din Legea nr. 9/2008.

De asemenea, Poliţia a sesizat Autoritatea pentru Protecţia Animalelor Cluj. Potrivit lui Radu Ţermure, reprezentantul Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor (FRPCA), sãtenii care au sesizat organele de anchetã cu privire la uciderea câinelui au vrut sã îşi retragã plângerile, când au auzit cã lui Marton i se va întocmi dosar penal.

 

Si-a recunoscut fapta

 

“Cãţeluşa avea 10 luni. Mai întâi, Marton a legat-o de un stâlp, ca sã nu fugã. Pe urmã a început sã o batã. A ieşit lumea pe stradã, alertatã de urletele animalului”, a spus Ţermure, vicepreşedinte al FRPCA. Gheorghe Marton a dat o declaraţie la Poliţie, în care şi-a recunoscut fapta.

Potrivit reprezentantului FRPCA, Marton, care locuieşte împreunã cu mama sa, ar mai avea la activ o infracţiune cu violenţã, tot pe fondul consumului de alcool, împotriva oamenilor. Cadavrul câinelui a fost transportat la Facultatea de Medicinã Veterinarã în vederea efectuãrii necropsiei, act care va fi folosit ca probã în dosarul de acuzare a st`pânului.

Ţermure crede însã cã acţiunea organelor de poliţie în cazuri care privesc animale este limitatã, din pricina lipsei de culturã pentru respectarea vieţii oricãrei vietãţi. “Sunt absolut convins cã dacã nu ar exista presiunile ONG-urilor pentru protecţia animalelor, nu s-ar instrumenta astfel de cazuri”, spune Radu Ţermure.

 

DSV: “Exces de zel”

 

Pe de altã parte, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Cluj au declarat pentru ZIUA de Cluj cã punerea în mişcare a unei acţiuni penale pe baza celor întâmplate reprezintã un exces de zel al lucrãtorilor de la Poliţie, care ar fi trebuit sã cearã mai întâi o expertizã psihiatricã a omului, dat fiind faptul cã, dacã nu este în deplinãtatea facultãţilor mintale, nu poate rãspunde pentru actele sale. “Legislaţia stipuleazã, într-adevãr, aceastã posibilitate.

Pe mine, însã, mã duce gândul cã omul în cauzã nu era sãnãtos, ca sã facã aşa ceva. înainte de a fi fãcut un dosar penal, l-aş fi trimis la un consult psihiatric. Sã nu facem dosar penal şi sã judecãm un nebun, ca sã ne aflãm în treabã”, a declarat Nicolae Pivariu, inspector DSV pe linie de sãnãtate a animalelor.

El a mai spus cã, în ciuda faptului cã legea a fost de curând revizuitã, nu existã norme care sã prevadã drepturile autoritãţilor de a lua în custodie animalele chinuite de stãpânii lor, aşa cum se întâmplã cu minorii abuzaţi.

Acest lucru se datoreazã mai ales lipsei de spaţii pentru deţinere şi a resurselor financiare, mai spune inspectorul. La aceastã orã, în ţarã existã doar cinci dosare penale în soluţionare la instanţe, care au ca obiect maltratarea animalelor.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.