Judecătorul clujean Danileţ dă câştig de cauză locatarilor din blocul explodat din Zalău

Judecătorul clujean Danileţ dă câştig de cauză locatarilor din blocul explodat din Zalău
Judecătorul clujean Cristi Danileţ, de la Judecătoria Oradea, a dat astăzi câştig de cauză familiilor din blocul din Zalău care a explodat în urmă cu trei ani, în procesul acestora cu distribuitorul de gaze E.On Gaz.
Blocul E24 din cartierul Dumbrava Nord, din Zalău, a explodat în septembrie 2007, din cauza unei acumulări de gaze. Instanţa Judecătoriei Oradea a decis ca doi angajaţi ai E.On Gaz să fie închişi, iar alţi patru să primească sentinţe de privare de libertate, cu suspendare, dar şi plata unor sume importante ca daune morale către familiile afectate. “Este o soluţie corectă, demult aşteptată, care face cinste actului de justiţie”, a comentat avocatul familiilor afectate, Andrei Ielciu. Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bihor în termen de 10 zile, atât de E.On Gaz cât şi de cele 19 familii reprezentate de Ielciu. Acesta spune, însă, că nu va ataca decizia "în niciun caz", pentru că aceasta e una corectă.

Dosarul privind blocul care a explodat în Zalău, în toamna anului 2007, a început în 2008, însă a fost tergiversat un an şi jumătate, astfel că a intrat pe rolul Judecătoriei Bihor în aprilie. "Procesul în sine a fost chiar extrem de rapid, dacă trecem cu vederea tergiversările E.On Gaz", a mai spus Ielciu. Contactat, purtătorul de cuvânt al E.On Gaz, Oana Trandafir, a precizat că punctul de vedere al companiei privind decizia luată de instanţa orădeană va fi emis doar mâine. Avocatul clujean Eugen Iordăchescu este cel care reprezintă compania în procesul cu locatarii blocului explodat. Acesta a declarat pentru ziuadecj.ro că decizia instanţei "impune categoric recursul", pentru că este "nelegală şi netemeinică şi nu are fundament nici din punct de vedere factual, nici probator". "Este o soluţie cel puţin criticabilă, dacă nu mai mult", a conchis acesta.

Precizăm, locatarii blocului care a explodat au protestat, în toamna trecută, în faţa sediului E.On Gaz din Târgu Mureş. Aceştia au afişat pancarte pe care au scris "Ancheta a demonstrat, aşadar E.ON Gaz e vinovat", "E.ON gaz ne-aţi adus necaz, ne-aţi ucis copiii, nu ne mai minţiţi, ne despăgubiţi", "Vrem casele înapoi", "Nu vrem milă, vrem dreptate", "Nu vă pasă de durerea noastră", "Nu a fost o întâmplare, a fost o greşeală". Nimeni din conducerea companiei nu a ieşit, atunci, să discute cu protestatarii.

Vezi situaţia dosarului



Loading...
Comenteaza