Eveniment

Kovesi, despre şeful Inspecţiei Judiciare: A făcut parte din masonerie, dar nu a trecut asta în declaraţia de interese

Şeful Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, a făcut parte din masonierie, dar nu a semnalat asta în declaraţia de interese, spune Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu acordat la Europa FM. Inspecţia Judiciară este cea care a efectuat un control la DNA.

Verificarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost făcută în urma unei plângeri depuse în luna februarie de către judecătorul Camelia Bogdan, care îl acuza pe şeful Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, de presupus abuz în serviciu având în vedere că a făcut parte din Loja Masonică, dar nu a declarat acest lucru într-una dintre declaraţiile de interese.

"Nu a fost niciodată începută urmărirea penală in personam, s-au făcut verificări doar cu privire la faptă, în urma verificărilor, noi am constatat că într-adevăr inspectorul-şef a făcut parte din masonerie, într-una dintre declaraţii nu a declarat acest lucru, deşi era obligat, am dispus clasarea pe motiv că faptele s-au prescris şi am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la această situaţie", a declarat Laura Codruţa Kovesi, la Europa FM.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a precizat că, din informaţiile pe care le deţine, Lucian Netejoru nu mai face parte la momentul actual din masonerie.

"Este o situaţie inedită. Şeful Inspecţiei Judiciare nu a trecut într-o declaraţie de interese faptul că a făcut parte din masonerie. (...) Există o decizie a CSM, din 2012 sau din 2013, nu reţin exact, care spune că poţi să faci parte, dar eşti obligat în declaraţia de interese să declari organizaţia din care faci parte, dintr-o asociaţie de procurori, judecători. Eşti obligat să declari asta în declaraţia de interese", a completat Laura Codruţa Kovesi.

Procurorul şef DNA a susţinut însă că nu este în conflict cu conducerea Inspecţiei Judiciare.

"Nu este un conflict. Noi am primit o plângere. Potrivit legii, am făcut verificările necesare cu privire la declaraţiile de interese depuse de domnul inspector, am verificat la Loja Masonică dacă a făcut sau nu parte şi în momentul în care ne-am lămurit, am dat soluţie de clasare. Ce conflict este?", a declarat Kovesi.

Inspecţia Judiciară a demarat, în 17 iulie, verificările la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a solicitării ministrului Justiţiei privind verificarea eficienţei manageriale de la DNA şi Parchetul General. Controlul la DNA a dus la izbucnirea unui scandal in CSM. Judecătoarea Gabriela Baltag, membru în CSM, a vorbit în termeni duri despre situaţia din Consiliul Superior al Magistraturii spunând că Inspecţia Judiciară va fi supusă unei „execuţii". Efectele, susţinea judecătoarea, sunt după controlul „fără tact şi respect" care a fost făcut la DNA.

„Am citit cu uimire avalanşa de materiale care mi-au ajuns pe mail zilele acestea. Ca într-o competiţie, s-au întrecut pe rând, cu numeroase reclamaţii, formulate la adresa activităţii Inspecţiei Judiciare care se pare că şi-a realizat obiectivele 'fără tact şi respect' atunci când a verificat structura de parchet, supusă unui control obişnuit pentru instanţe, reclamaţii venite nu doar de la vârful DNA ci şi din partea unor inspectori judiciari, îngrijoraţi de limitele controlului", arăta atunci Baltag.

Tocmai din cauza controlului de la DNA, spuneau la acea vreme surse juridice, s-ar fi încercat schimbarea conducerii Inspecţiei Judiciare, lucru care nu s-a mai întâmplat, deoarece una dintre şedinţele de plen a CSM a fost boicotată, după care raportul privind activitatea conducerii- singurul în baza căruia poate fi revocată conducerea, nu a mai fost pus pe ordinea de zi.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.