Eveniment

Lista cu consilierii locali care l-ar fi favorizat pe Lucan va ajunge la DIICOT

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat că a avut, marţi, o nouă discuţie cu procurorii DIICOT, în care a adus noi acuzaţii medicului Mihai Lucan, precum şi primarului de Cluj-Napoca, Emil Boc.
Publicitate
 

"M-am reîntors astăzi şi am avut o discuţie aprofundată cu procurorii anti-mafia despre procesul prin care pacienţii erau direcţionaţi de la clinicile de stat către privat. Sunt mărturii cutremurătoare, m-au sunat foarte mulţi oameni, care trebuie să înţeleagă că dacă vorbesc pe facebook nu înseamnă mărturie în instanţă şi nu trebuie să se mire dacă judecătorii nu au suficiente probe, pentru că procurorii nu pot să le strângă. Fac un apel la cei care au fost victimele acestui sistem mafiot să vorbească în faţa procurorilor şi în faţa camerelor de luat vederi", a spus Ungureanu, la sediul DIICOT.

El a vorbit şi de cazul unei mame care, pentru copilul său, ar fi plătit 6.000 de euro, deşi problema medicală nu i-a fost rezolvată.

"18.000 de pacienţi au fost transferaţi în 9 ani între clinica privată şi clinica de stat şi vorbim de mii de oameni care au făcut proceduri care le-au pus în pericol viaţa prin nerespectarea procedurilor chirurgicale", a menţionat deputatul.

De asemenea, Emanuel Ungureanu îl acuză şi pe primarul Emil Boc de faptul că ar fi favorizat clinica Lukmed a lui Mihai Lucan.

''În asocierea primăriei Cluj cu Lukmed, lucrurile sunt extrem de grave şi o să depun o listă cu toţi consilierii locali care au ridicat mâna şi care au responsabilitate foarte clară în acea asociere păguboasă pentru municipiu. Domnul Boc nu se poate ascunde după perdele în aceste zile, pentru că este direct responsabil de jaful care a fost făcut la Institutul de Urologie din Cluj. (...) Documentele arată fără putinţă de tăgadă implicarea dlui Boc şi a tuturor consilierilor locali care au votat toate facilităţile către clinica domnului Lucan'', susţine Ungureanu.

Potrivit deputatului, un alt element de discuţie cu procurorii DIICOT se referă la "procedura prin care mulţi doctori din această reţea a Agenţiei Naţionale de Transplant direcţionau pacienţii în mod preferenţial pentru transplant".

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. Deputatul USR Emanuel Ungureanu este cel care a făcut un denunţ în acest dosar.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.