Eveniment

Ministrul Justiţiei, despre scandalul de la DNA: A venit vremea clarificărilor!

Tudorel Toader a declarat că a venit vremea clarificărilor la DNA, precizând că inspectorii fac verificări şi că vor fi luate măsuri proporţionale cu disfuncţionalităţile constatate. Partea bună a scandalului de la DNA, spune ministrul, este că sunt scoase la lumină eventuale neconcordanţe.

"A venit vremea clarificărilor la DNA. Am cerut ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei dar vă rog să reţinem că nu însemnă numai DNA, numai aplicare de pedepse", a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a vorbit şi despre controalele pe care le-a solicitat Inspecţei Judiciare, una privind înregistrările dintr-o şedinţă a DNA, cealaltă privind activitatea manageriala la DNA şi Parchetul General.

"Am sesizat Inspecţia Judiciară pentru a face evaluarea de fond privind activitatea managerială la DNA şi Parchetul General De ce? Pentru că la cele două nu au fost făcute evaluari de fond din 2007, de zece ani. Zece ani o instituţie să nu fie verificată, nu ştiu dacă e tocmai în regulă. (..) Sper să se constate că nu avem o justiţie selectivă, să se constate că sesizările au fost puse pe rol cu celeritate, să răspundă acelei cerinţe de soluţionare în termen rezonabil. Avem nevoie de o justiţie dreaptă, susţinem prevenirea şi combaterea corupţei dar sunt obligată să nu văd numai partea pozitivă ci şi pe cea negativă, că, din păcate, mulţi cetăţeni sunt arestaţi, anchetaţi, condamnaţi ca ulterior să se constate că sunt nevinovaţi, ceea ce este o adevărată tragedie şi mai mult decât o pată neagră pentru justiţia din România. (..) Faptul că sunt aceste discuţii în interiorul DNA are o parte pozitivă, că sunt scoase la suprafaţă eventualele disfuncţionalităţi, neconcordanţe, măsuri pe care unii sau alţii le subliniază. Nu am vorbit cu Codruţa Kovesi. Vă asigur că măsurile propuse vor vi proporţionale disfuncţionalităţii constatate", a declarat ministrul Justiţiei.

Reacţia ministrului vine după ce procurorul şef al DNA a cerut revocarea a doi procurori, Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş. Magistraţii au sesizat, la rândul lor, Inspecţia Judiciară, acuzând că Kovesi se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

Publicitate

Comentarii

...

thumb down thumb up
luni, 3 iulie 2017, 15:13
de mihai

psd **** psd
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.