Eveniment

Ministrul Justitiei, dupa protestul avocatilor din Cluj: Mi-ar fi plăcut să am oportunitatea să discut cu avocaţii, am să merg să vorbesc cu ei

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că va sta de vorbă cu avocaţii despre legea privind profesia de avocat, precizând că prevederi precum cea potrivit căreia decanul baroului participă la percheziţiile desfăşurate la biroul avocatului nu se regăsesc în legislaţia statelor membrie UE.
Publicitate

"Se creează o situaţie care îi pune pe avocaţi într-o poziţie care poate fi discutabilă. Mi-ar fi plăcut să am oportunitatea să discut cu avocaţii. Am să merg şi eu sa vorbesc cu ei să le zic ce am găsit în lege. Daca am greşit şi e normal să fie aşa, dacă decanul baroului din Paris participă la percheziţiile făcute la un avocat din Paris atunci voi ieşi public şi îmi voi cere scuze. Noi nu am făcut o analiză elaborată de drept comparat. Nu am găsit în legislaţia unor state membre asemenea dispoziţii. Accept că mă pot înşela", a declarat ministrul Justiţiei la Realitatea TV.

Raluca Prună a făcut precizările în contextul în care peste 150 avocaţi, îmbrăcaţi în robe, au participat luni la un marş al tăcerii în faţa Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca, protestând faţă de declaraţiile ministrului Justiţiei, Raluca Prună, care afirma că prin modificarea legii de exercitare a profesiei avocaţii ar dobândi ”imunitate absolută".

Participanţii la protest s-au adunat, luni, în jurul 12, în faţa Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca, la intrarea în Curtea de Apel, îmbrăcaţi în robe, după care au pornit în marş pe trotuar până la intrarea de la Tribunal, şi retur. Ei au avut asupra lor afişe cu mesaje precum „Secretul profesional = garanţia apărării”, „Suntem în stradă pentru respectarea dreptului la apărare”, „Suntem apărători, nu turnători”, „Avocatul apără, nu trădează”, „Respectarea dreptului clientului la confidenţialitate”.

Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a declarat că marşul tăcerii are şi scopul de a sensibiliza societatea civilă pentru ceea ce se poate întâmpla în condiţiile în care drepturile cetăţeanului sunt pe cale a fi încălcate prin încălcarea secretului profesional dintre client şi avocat.

„Vrem ca forma iniţială a proiectului de lege, aşa cum a fost retrimis la comisie, să revină din comisie în forma iniţială, adică aceste garanţii profesionale să fie consolidate şi garantate. Atragem atenţia că o persoană, chiar şi un ministru, trebuie să aibă responsabilitatea când face afirmaţii publice care au condus la distorsiuni în procesul de legiferare”, a mai spus decanul Baroului Cluj.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.