Miturile comuniste, construite şi dărâmate pe ecran

Miturile comuniste, construite şi dărâmate pe ecran
Colajul de scurtmetraje “Amintiri din Epoca de Aur” a impresionat spectatorii, la premieră, iar distribuitorii străini de film îl vor lansa în 25 de ţări.

 TIFF-ul din acest an, deschis cu un “fragment” de comunism scris hilar, dar biciuitor, cu un sarcasm amar, a fost un succes absolut. Neiniţiaţii, în tandem cu specialiştii şi criticii de film, au gustat şi apreciat cele şase poveşti urbane ale “Amintirilor din Epoca de Aur”, prezentate pentru prima şi singura dată “în vrac”, întrucât în cinematografe “Amintiri din Epoca de Aur” va rula în două serii.

 

Un personaj necunoscut vorbind la un telefon vechi cu disc, uşor agitat, într-o cameră cu obiecte şi mobilier tipic comuniste, pe care cinefilii le-au recunoscut imediat, a dat startul primei legende “urbane”. Primele replici au stârnit un râset general, care s-a menţinut până la finalul peliculei. Situaţiile tragicomice, uneori de un realism izbitor, alteori puţin exagerate tocmai pentru a sublinia absurditatea orânduirii comuniste, i-au cucerit iremediabil pe toţi cei prezenţi în sala arhiplină.

 

Deşi Mungiu se arătase mulţumit de modul în care i-a fost primită pelicula acasă, el a rămas nemulţumit de sonorizarea proastă. Asta, după ce directorul festivalului, Tudor Giurgiu, declanşase campania de salvare a cinematografului Republica. “S-a auzit atât de prost, încât am avut emoţii. Nu m-am aşteptat”, s-a limitat să spună Mungiu, reîntors nu de  mult de pe croaziera de la Cannes, unde sunetul a fost “cristalin”. Şi maestrul Vişan a fost de acord cu “eminenţa cenuşie” (cum l-a numit pe Mungiu, n.red.) a cinematografiei româneşti, “unul dintre puţinii bărbaţi pe care îi iubeşte”.

 

“M-am chinuit şi eu să înţeleg, iar unde nu prindeam replicile, încercam să citesc în engleza proastă pe care o cunosc”, a spus, zâmbind, actorul Dorel Vişan. De altfel, maestrul a rămas încântat de primul scurtmetraj. “Da, chiar aşa era pe atunci. Primul scurtmetraj a evocat cel mai bine acele vremuri, tot absurdul şi tragicul. Au mai fost şi altele care mi-au plăcut, dar nu au fost foarte bine lucrate. Se simţea că lipsea ceva, iar un scurtmetraj asta trebuie să facă – să concentreze profunzimea unei idei în câteva minute”. Cei mai reţinuţi pe parcursul întregii proiecţii au fost Cristian Tudor Popescu şi Emil Hurezeanu. Lor le-a plăcut “Legenda vânzătorilor de aer”. “Nu s-a exagerat nimic, acestea erau legendele care circulau pe atunci. Unele erau inventate, iar altele, întâmplări reale”, a comentat Cristian Tudor Popescu. 

 

Cei cinci regizori care şi-au unit semnăturile pe producţia “Amintiri...” nu au dorit să deconspire “paternitatea” scurtmetrajelor din colaj pe motiv că filmul trebuie privit ca un întreg. “Nu a existat niciun supra-regizor. Este o coerenţă în film dată de faptul că filmele au fost scrise de acelaşi om”, a punctat, la conferinţa de presă, Cristian Mungiu.

 

Cu ochii unor “MithBusters” (Distrugători de Mituri, n.-red.), cei cinci tineri regizori deconstruiesc legende urbane din Epoca de Aur. Printre ele, legenda potrivit căreia din colectarea şi vânzarea de sticle poţi cumpăra o Dacie (subiectul “Legendei Vânzătorilor de Aer”) sau legenda porcului care explodează după ce a inhalat gaz din butelie (subiectul “Legendei poliţistului lacom”). Privirea regizorală “distruge” ideologia din spatele legendei, indicând absurdul şi rigiditatea dictaturii, însă, în acelaşi timp, “dă un chip” mitului, preluat din folclorul urban.

 

Comunismul în carusel

 

Maestrul Nae Caranfil, citând dintr-o cronică a cotidianului francez Liberation, i-a adjudecat lui Cristian Mungiu o viziune regizorală de tip “fellinian”. în opinia francezilor care au văzut filmul la Cannes, scena din finalul primului scurtmetraj, “Legenda vizitei oficiale”, când întreaga distribuţie rămâne blocată într-un carusel de bâlci pregătit anume pentru vizita oficială de la partid, reprezintă “scăparea de sub control a comunismului”, a unei ideologii delirante, care îşi “zăpăceşte” adepţii, până la pierderea controlului, a identităţii.

 

Loading...
Comenteaza