Eveniment

Nevăzătorii din Cluj "văd" "Poziţia copilului" mâine la TIFF

Filmul "Poziţia copilului", câştigător al trofeului „Ursul de aur", va avea o proiecţie specială în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, mâine după-masă la cinematograful Arta.
Publicitate

Filmul e programat mâine la ora 15 iar pelicula a fost accesibilizată pentru nevăzători de Fundaţia Cartea Călătoare, care a introdus în pauzele dintre replicile actorilor explicaţii referitoare la decoruri, costume, mimică şi altele în cadrul unui proiect finaţat cu ajutorul fundaţiei Orange România.

La proiecţie vine şi protagonista Luminiţa Gheorghiu. "Această proiecţie reprezentă o oportunitate pentru persoanele cu deficienţe de vedere de a se bucura de un film în condiţii normale mergând la cinematograf, dar şi o şansă de informare, conştientizare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica nevăzătorilor", explică organizatorii de la fundaţia Cartea Călătoare, fundaţie care a mai făcut astfel de proiecte la ediţiile TIFF din 2009, 2010 şi 2012.

"Pentru prima dată în România, nevăzătorii au avut şansa de a urmări un film în cinematograf, în condiţii similare de accesibilitate cu orice altă persoană din societate. În această lume plină de limitări care le sunt impuse în mod firesc de natura dizabilităţii şi de o societate prea puţin deschisă spre a le accesibiliza mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, persoanele cu deficienţe de vedere din Cluj Napoca au avut parte de câteva ore de normalitate", spun aceştia.

Filmul "Poziţia copilului" va beneficia de proiecţii speciale, săptămâna aceasta, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca. Pelicula va rula pe 5 iunie, de la ora 17.00, la Cinema Arta (proiecţie specială pentru nevăzători), pe 6 iunie, de la 21.45, la Ursus Open Air din Piaţa Unirii, iar vineri, 7 iunie, de la ora 12.30, va fi programată o nouă proiecţie a filmului la Cinema "Florin Piersic".

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.