O victimă a accidentului din BN, transportată la Cluj. Şoferul vinovat, în comă alcoolică

O victimă a accidentului din BN, transportată la Cluj. Şoferul vinovat, în comă alcoolică
Două dintre cele şase victime ale accidentului produs vineri seara pe DN 17 de un şofer de 16 ani, aflat în comă alcoolică, sunt în continuare în stare gravă, o a treia a fost transferată la Cluj, iar o fată de 16 ani a decedat în cursul nopţii, potrivit datelor comunicate sâmbătă de către purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Judeţean Bistriţa, Mihaela Mastan.

Fata de 16 ani care a fost supusă de urgenţă unei intervenţii chirurgicale a devenit, postoperator, instabilă hemodinamic şi circulator, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată în jurul orei 02,30.

Medicii au un prognostic rezervat şi în cazul unei fete de 14 ani, aflată în comă, instabilă hemodinamic, care a suferit traumatisme cranio-cerebrale grave, cu edem cerebral şi hemoragie subarahnoidiană, contuzie pulmonară, traumatism abdominal cu ruptură splenică. Aceasta a fost de asemenea operată în cursul nopţii şi se află internată în secţia de Chirurgie - ATI.

Tot în stare gravă este o fetiţă de 11 ani, care este intubată şi a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, traumatism abdominal, şoc hemoragic, cu ruptură de ficat, ruptură de rinichi drept. Aceasta a fost supusă în cursul nopţii unei intervenţii chirurgicale în care s-a practicat nefrectomie dreapta şi s-a suturat ficatul lezat şi este internată în secţia Chirurgie - ATI, în stare gravă, dar stabilă hemodinamic.

O altă victimă, o fetiţă de 11 ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, la care examinarea computer-tomograf a evidenţiat un mic hematom intraparenchimatos, este conştientă şi cooperantă şi a fost transferată la Clinica Neurologie Pediatrică Cluj-Napoca, pentru supraveghere şi tratament de specialitate.

La secţia Chirurgie mai este internată o fetiţă de 10 ani, în stare stabilă, cu traumatism cranio-cerebral acut, contuzie abdominală, politraumatism prin accident rutier, iar la secţia Ortopedie este internată o femeie de 36 ani, în stare stabilă, cu luxaţie coxo-femurală dreaptă.

Şi şoferul de 16 ani, aflat în stare de ebrietate, a fost internat în spital, la secţia Pediatrie, fiind policontuzionat.

Şase copii au fost răniţi, vineri seara, în zona localităţii Tureac, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un şofer băut şi fără permis a intrat cu maşina în trei grupuri de colindători, apoi a fugit. Acesta a fost identificat de poliţişti la scurt timp.

Loading...
Comenteaza