Până şi în Africa trenurile circulă mai repede ca în România. Cluj-Bucureşti - 9 ore, Nairobi - Mombassa - 4 ore

Până şi în Africa trenurile circulă mai repede ca în România. Cluj-Bucureşti - 9 ore, Nairobi - Mombassa - 4 ore

Un clujean critică lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară din România şi dă drept exemplu ţări precum Kenya sau Maroc. 

"Kenya, stat în Africa, a inaugurat cu 18 luni înainte de termen, o linie de CF de 472 km, între Nairobi și Mombassa, care poate fi parcursă în 4 ore și 30 de minute. Proiectul a costat 3,2 miliarde de dolari. O distanță aproape similară în România, București-Cluj, 497 km, ajunge în cazurile cele mai fericite la 9 ore și 33 de minute, cu speranțe reale pentru 6 ore în anul 2025.

În Maroc, țară cu PIB pe cap de locuitor la jumătatea celui al României, se va pune în 2018 în funcțiune o linie de tren de mare viteză (320 km/h ), prima de acest fel din Africa, pe o lungime de 200 km. În România există doar gândul de a construi o astfel de magistrala feroviară, dar numai că idee SF impusă de UE, nicidecum dorită de politicienii din România. 

De câte ori a fost întrebat despre condițiile de călătorie sub orice critică sau despre miile de km de cale ferată dezafectată, Ministrul Transporturilor ridică din umeri și dă vina pe lipsa banilor", a scris Gabriel Alexandru Pintea pe Facebook. 

Loading...
Comenteaza