Eveniment

Pasul melcului pe jumătate din Autostrada Sebeș-Turda FOTO/VIDEO

Asociaţia Pro Infrastructura a publicat o filmare din avion cu loturile 1 și 2 ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda.
Publicitate

"Chiar dacă anumite sectoare au început să prindă contur, există multe zone în care lucrările sunt într-un stadiu incipient sau avansul este nesemnificativ în ultimele luni, fapt nepermis pentru un lot de autostradă lung de 24,25 km pe care se lucrează de mai bine de 2 ani.

Pentru finalizarea lucrărilor până la finalul anului 2019, este necesară o îmbunătățire a ritmului de lucru în zonele critice, precum podurile peste râul Mureș și peste calea ferată din apropierea nodului Teiuș, dar și în multele segmente unde șantierul lasă impresia unor lucrări navale (apă care băltește).

Pe lotul 1, în lungime de fix 17 km, construit de Impresa Pizzarotti, sectorul cuprins între kilometrii 0,3 și 14 avansează într-un ritm corespunzător, cu mici sincope în zona satului Oarda, unde autostrada intersectează câteva locuințe încă nedemolate. Așteptăm cu interes începerea lucrărilor serioase între kilometrul 14 și capătul lotului 1 (zona nodului Alba Iulia Nord), unde recent a fost emisă autorizația de construire.

Din păcate, punctul nevralgic al acestui lot, nodul rutier Sebeș, necesar pentru eliminarea blocajelor cvasi-continue de pe DN1 dintre Sebeș și Alba Iulia, în continuare nu este autorizat! Din informațiile noastre, documentația acestui nod nu a fost încă trimisă la ANPM pentru actualizarea acordului de mediu. Nu ne este foarte clar dacă motivul este incompetența CNAIR sau o întârziere voită a constructorului, dar cert este că această problemă trebuie rezolvată în cel mai scurt timp, astfel încât lucrările să poată începe și pe acest sector", transmit reprezentanţii ONG-ului de infrastructură. 

Autostrada Sebeș-Turda:

Lot 1 - 17,0 km - de la intrarea pe autostradă în Sebeş până la Pârâul Iovului
Constructori: asocierea Impresa Pizzarotti - Pomponio
Cost: 541 mil. lei, fără TVA

Lot 2 - 24,3 km - de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud
Constructori: asocierea Aktor - Euroconstruct Trading
Cost: 549 mil. lei, fără TVA.

Lot 3 - 12,5 km - de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea
Constructori: asocierea Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d'Acqua
Cost: 420 mil. lei, fără TVA

Lot 4 - 16,3 km - de la nodul Decea până în Turda
Constructori: asocierea Porr Construct - Porr Bau
Cost: 470 mil. lei, fără TVA

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.