Eveniment

Patrulaterul aurifer din Munţii Apuseni, în atenţia exploratorilor canadieni

Pe dealul Bratosin, în judeţul Arad, vezi de multe ori pălării texane. Sunt ale unor investitori de talie internaţională care au luat în serios dorinţa românilor de a avea investitori străini.

Ei au concesionat activităţi de explorare pe o suprafaţă de 65 km pătraţi. “Suntem încă în stadiul de explorare, dar suntem foarte optimişti că vom pune în evidenţă un zăcământ important”, declară Stacy Quinney, care, împreună cu americanul Joel Hayes, a înfiinţat compania canadiană Valhalla Resources Ltd., strângând fonduri în valoare de şapte milioane de dolari pentru a dezvolta proiectele de explorare.


Ulterior, Valhalla s-a asociat cu una dintre cele mai renumite companii miniere din lume, Barrick Gold Corporation, pentru a dezvolta proiectul din judeţul Arad, care ar putea aduce, la fel ca la Roşia Montană (foto), sute de locuri de muncă şi bani la bugetele locale şi de stat.

 

Actualul preşedinte al Valhalla, geologul australian Adrian Fleming, care a reuşit performanţe deosebite în descoperirea de zăcăminte metalifere în Canada şi în alte ţări ale lumii, explică modul de exploatare a aurului. “Există două proceduri”, spune el.

 

“Una prin extragere din zăcăminte primare (95% din cazuri), necesitând cianurare din cauza conţinutului relativ scăzut în aur, şi alta prin exploatarea din zăcăminte aluvionare (aur concentrat în aluviuni, având ca sursă zăcămintele primare)”. Cea din urmă - cam la fel ca la vechii daci. “Standardele de siguranţă moderne de extragere a aurului cu cianuri reduc riscul aproape de zero. Nu există alte proceduri tehnologice. Acum se cercetează folosirea unui gel, dar nu a trecut de faza de expertiză”, explică el.

 

“Nu există un pericol semnificativ de poluare. Şi în România, ca în multe alte ţări din lume, se depune o garanţie bancară de mediu de către compania care deţine licenţa de exploatare, garanţie care acoperă atât cheltuielile de refacere a mediului, cât şi alte daune care ar putea fi cauzate de compania respectivă. Pericolul unor astfel de accidente este aproape imposibil”, mai spune Fleming.

 

De ce companiile de prospecţiuni geologice se aventurează în munţii noştri? Pentru că există un potenţial imens, o legislaţie aliniată cu cea europeană şi un suport din partea autorităţilor, explică managerii de la Valhalla, companie angajată de cinci ani în explorarea zăcămintelor din patrulaterul aurifer din Munţii Apuseni, dar şi din restul ţării.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.