Eveniment

Peste 600 de deţinuţi de la Penitenciarul Gherla au donat bani şi au renunţat la una din mesele zilnice pentu sinistraţi

Peste 600 de persoane private de libertate deţinute la Penitenciarul Gherla s-au alăturat campaniei de ajutorare a persoanelor din sudul ţării, aflate în dificultate datorită căderilor masive de zăpadă
Publicitate

Astăzi, o canitatate de 343 de kg alimente neperisabile constând în orez, făină, zahăr, ulei, brânză, margarină şi biscuiţi, în valoare totală de aproape 1500 de lei, a fost predată la UM 02216 Cluj-Napoca.

În ajutorarea sinistraţilor s-au alăturat şi membri ai personalului Penitenciarului Gherla. Sumele donate de aceştia, dar şi de persoanele private de libertate, în cuantum de peste 2200 lei, au fost transmise Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, care vor asigura achiziţionarea de alimente si transportul acestora în zonele afectate.

Cele 670 de persoane private de libertate care au participat la acţiune au donat bani din conturile personale sau şi-au manifestat dorinţa de a renunţa pe parcursul a trei zile, la unele dintre mesele zilnice.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.