Filarmonicii de Stat Transilvania. Sosirea artistului, reprezentant al unei puternice agenţii de impresariat internaţionale, ar putea însemna şi o şansă ca repertoriul artistic al filarmonicii să ajungă pe marile scene ale lumii.
“Toate concertele pe care le organizăm luna aceasta sunt de calitate, dar cel mai important este cel de săptămâna viitoare, care îl are ca invitat pe Freddy Kempf. El este unul din cei mai bine cotaţi pianişti din lume la acest moment şi va veni la Cluj prin intermediul lui Nicolae Moldoveanu (dirijorul permanent al filarmonicii). Artistul a renunţat la onorariul său obişnuit, acceptând unul de vreo 20 de ori mai mic”, a declarat Marius Tabacu, directorul Filarmonicii Transilvania.
Născut în Londra şi stabilit acum în Germania, pianistul Freddy Kempf va fi invitatul special al concertului simfonic susţinut în 15 ianuarie pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS).
Artistul va interpreta lucrări de George Enescu, Bela Bartok şi Cesar Franck. Freddy Kempf este şi reprezentantul unei agenţii de impresariat artistic internaţionale, astfel că sosirea lui la Cluj este văzută ca o posibilă colaborare stabilă pe viitor. Kempf are 33 de ani şi reuşeşte să vândă de fiecare dată biletele la spectacolele sale, arată portalul Imgartists.com.
El este pianist de concert de la 4 ani şi s-a făcut remarcat prin interpretarea unui concert de pian scris de Wolfgang Amadeus Mozart. în 1987 a câştigat primul concurs Naţional Mozart din Anglia, în 1992, competiţia BBC pentru cel mai bun tânăr artist al anului, iar în 1996 a susţinut un recital la Carnegie Hall din New York.