Eveniment

Poliţia a identificat agresorii jandarmului lovit

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj a anunţat în această dimineaţă că a identificat cinci persoane implicate în incidentele de dinaintea meciului “U” Cluj – CFR Cluj, disputat miercuri în cadrul utimei etape a Ligii I la fotbal.

"Poliţiştii i-au identificat şi reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe cei patru presupuşi agresori ai jandarmului, de asemenea au început urmărirea penală împotriva unui tânăr care a exercitat acte de violenţă asupra participanţilor care au format cordonul de jandarmi. în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au reţinut trei clujeni cu vârste de 16, 18 şi 19 ani şi un tânăr de 20 de ani, din oraşul Cugir, judeţul Alba.

Cei patru l-au agresat pe jandarm, unul dintre ei lovindu-l cu o dală din beton folosită pentru pavaj, iar ceilalţi trei cu piciorul. In urma leziunilor suferite, jandarmul a fost transportat de urgenţă la o unitate spitalicească unde a rămas internat. Examenul medico-legal a concluzionat că leziunile create nu au pus în primejdie viaţa victimei şi necesită pentru vindecare 45-55 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii. Victima filma deplasarea galeriei la stadion”, a comunicat IPJ.

Cei patru urmează a fi prezentaţi în cursul acestei zile la instanţa de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în formă agravantă şi ultraj.

Activităţile desfăşurate de către poliţişti privesc şi identificarea altor persoane care au adus atingere ordinii de drept, pentru a fi luate măsurile legale. Astfel, poliţiştii au început urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice împotriva unui tânăr de 21 de ani din Cluj-Napoca, suspectat că 7 mai, în jurul orei 15.00, în timp ce se deplasa cu un grup de suporteri la intersecţia străzilor Regele Ferdinand cu 21 Decembrie a exercitat acte de violenţă asupra participanţilor care au format cordonul de jandarmi.

Cu ocazia audierii tânărului a reieşit că fiind iritat de cordonul de jandarmi care a blocat înaintarea grupului de suporteri pe str. Regele Ferdinand, în ambuscada creată a lovit cu picioarele doi jandarmi, totodată instigându-i şi pe ceilalţi suporteri la acţiuni cu acte de violenţă.

In urma consultării procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-Napoca, s-a dispus începerea urmăririi penale şi punerea acestuia sub învinuire pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând a fi cercetat în stare de libertate.

“Vom continua să căutăm pe imaginile înregistrate pe toţi cei care au provocat aceste incidente”, a declarat comisarul Ioan Păcurar, şeful IPJ Cluj. Menţionăm că unul dintre jandarmii care filmau evenimentele a primit mai multe lovituri în figură de la suporterii echipei “U” Cluj în zona Parcului Central, căzând apoi la pământ.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.