Eveniment

Poliţia Rutieră: Ne e frică de “liniuţe” pe autostradă

Poliţia şi serviciile de medicină de urgenţă se tem că rata accidentelor pe Autostrada Transilvania, inaugurată ieri, ar putea urca din prea mult entuziasm al şoferilor.

“Ne gândim cu groază la ce se poate întâmpla în cazul unui accident. Cel mai important este acum ca toţi cei care vor folosi autostrada să fie protejaţi, să limităm pe cât posibil pagubele”, a declarat comisarul-şef Sorin Iovu Rus, de la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) Cluj, şeful serviciului de siguranţă a circulaţiei.

 

Potrivit acestuia, în următoarele săptămâni, un echipaj al SPR va patrula non-stop, 24/24 de ore, pentru a preveni excesele de viteză ale participanţilor la trafic şi pentru a disciplina acei şoferi care vor conduce pentru prima dată pe o autostradă care are limitele şi rigorile sale. Agenţii rutieri vor fi postaţi şi în zona nodurilor rutiere de la Gilău, respectiv Turda, şi vor fi amplasate radare mobile. In plus, deschiderea autostrăzii ar putea însemna o “gură de aer” pentru traficul aglomerat din Cluj-Napoca. “Eu estimez că 40% din traficul actual ar trebui să fie degrevat, din zona străzilor Primăverii, Frunzişului către autostradă. Traficul greu va ocoli oraşul”, spune Rus.  

 

Coordonatorul Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD), doctorul Nicolae Moldovan, s-a arătat îngrijorat că autostrada va deschide apetitul pentru viteză al şoferilor, lucru care ar putea duce la accidente rutiere extrem de grave. “Avem echipaje în zonă, la Turda şi Gilău. Mai putem interveni de la secţia din Colina, care, probabil, va fi cea mai solicitată, de acum, la intervenţiile de pe autostradă. Ne organizăm, oricum vom funcţiona paralel cu Serviciul de Ambulanţă”, a declarat Moldovan.

 

De asemenea, un alt echipaj al SMURD, care funcţionează la Săvădisla, va fi dislocat în serviciul autostrăzii, însă, spune Moldovan, deocamdată, intrarea pe autostradă de la tabăra Săvădisla, nu este definitivată. Cu toate pregătirile, din pricina lungimii tronsonului şi a faptului că drumurile de legătură nu sunt date încă în folosiţă, Moldovan spune că timpul de intervenţie în cazul unui accident se va dubla. “Nu vom mai ajunge la fel de repede ca în oraş. Cam în 20 de minute de la semnalizarea locului de pe autostradă. La nevoie vom solicita elicopterul de la Târgu-Mureş. Mi-e frică de "liniuţe"”, a conchis medicul.

 

Autoritatea care administrează autostrada, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, va amplasa, în săptămânile care urmează, panourile antiorbire în curbele periculoase, pentru a evita, pe cât posibil, situaţiile de lipsă de vizibilitate din cauza afluxului de faruri aprinse de pe contrasensuri. Tot în perioada următoare, DRDP va monta şi contoarele de trafic pentru a se monitoriza numărul de maşini care vor utiliza autostrada.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.