Eveniment

Preţ triplu în comuna Nokia

Suma reprezintã valoarea terenului de peste 159 de hectare din comuna Jucu pe care va demara investiţia companiei Nokia, fixat printr-un raport de expertizare la 2,5 euro/mp.

Directorul Tetarom, Viorel Gãvrea, a explicat cã dupã ce consilierii judeţeni vor valida astãzi majorarea capitalului social societatea va aştepta mişcarea restului de acţionari, în special a Consiliului Local Cluj-Napoca. “Raportul de expertizã chiar ne avantajeazã.

 Expertul acreditat Anton Sorin Popa, validat prin hotãrâre de CJ pentru a evalua terenul de 159,562 de hectare de la Jucu a fost chiar generos. în perioada aprilie – mai, înainte de a se semna contractul cu Nokia, terenurile se vindeau la Jucu cu un euro şi ceva, iar aceste date sunt verificabile.

 Este adevãrat cã de când a venit Nokia, preţurile au sãrit în zonã, însã evaluarea s-a fãcut în ianuarie, când am primit terenul. Raportul este meseriaş şi ne-a favorizat”, a explicat Gãvrea. Prin raportul de expertizã s-a stabilit ca valoare a terenului de la Jucu aferent parcului industrial Tetarom III suma de 12.133.117 lei, adicã 7,85 de lei pe metru pãtrat. Ca urmare a evoluţie cursului valutar, suma a fost actualizatã la cursul BNR din 4 octombrie la 3.867.400 de euro.

“Prin aceastã majorare de capital, per total, numãrul de acţiuni ale societãţii nu vor creşte ca numãr, ci doar ca valoare”, a explicat Gãvrea. Directorul Tetarom a adãugat cã, dupã ce consilierii judeţeni vor aproba majorarea capitalului Tetarom, restul de acţionari vor fi notificaţi asupra aportului în naturã adus de CJ.

Amintim cã, pe lângã forul judeţean care deţine aproape 99% din pachetul majoritar al Tetarom, acţionari mai sunt şi restul consiliilor locale din: Cluj-Napoca (0,041%), Gherla (0,555%), Câmpia Turzii (0,555%), Turda (0,021%), Dej (0,01%) şi Huedin (0,01%). “Acţionarii – consiliile locale – au posibilitatea sã analizeze aportul adus de CJ şi sã spunã că nu sunt interesate sã contribuie şi ele la majorãri ale capitalului Tetarom, sau pot sã vinã şi sã investeascã în societate, cu bani sau terenuri”, a precizat Gãvrea.

 El a adãugat cã în acest sens nu a negociat cu nici unul dintre consiliile locale. “Cei din Gherla au contribuit cu fonduri în câteva acţiuni pe care le-am avut, şi anul acesta banii pe care i-au bãgat s-au întors de cel puţin şase ori mai mult.

Aşteptãm sã vedem dacã Consiliul Local Cluj-Napoca, cel care beneficiazã preferenţial de pe urma parcurilor industriale, pe lângã dividendele ca acţionar, va dori sã investeascã în Tetarom. Emerson investeşte în Cluj-Napoca şi toate taxele le încaseazã Primãria. Nokia SRL România este înregistratã în Cluj-Napoca, deci tot ei vor încasa taxele”, a mai afirmat Gãvrea.

 Pe de altã parte, şeful Direcţiei Tehnice din cadrul municipalitãţii, Sorin Apostu, a declarat cã pânã în prezent nu s-au purtat discuţii pe marginea unor contribuţii la capitalul societãţii Tetarom. “Sunt nişte chestiuni juridice, iar eu nu mã pricep. Este vorba în primul rând de bani, iar de aportul cu terenuri nu s-a pus problema”, a conchis Apostu.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.