Prima victimă a festivalului. Tânăr spânzurat în centrul Clujului

Prima victimă a festivalului. Tânăr spânzurat în centrul Clujului
Un tânăr s-a spânzurat azi noapte în centrul oraşului. Două cutii goale de bere s-au găsit lângă trupul său.

În această dimineaţă, pe strada Clinicilor nr 1, un tânăr de cel mult 25 de ani a pătruns în curtea catedrei de fiziologie a UMF Cluj şi s-a sinucis. El a încercat să se spânzure de gard, cu propria curea, dar nu a reuşit; a apelat apoi la nişte cabluri găsite în curte, cu ajutorul cărora şi-a dus planul la îndeplinire.

Pe scări au fost găsite o haină şi un telefon mobil; tânărul a lăsat în urmă două cutii goale de bere, una chiar la picioarele sale. El a fost găsit la ora 9 de un angajat al catedrei, care a anunţat serviciul de ambulanţă şi poliţia. La această oră şi criminaliştii sosesc la locul nefericitului incident.

Cei aflaţi la faţa locului presupun că tânărul venea de la festivalul Untold.

UPDATE: Potrivit unor surse ZIUA de CLUJ, trupul tânărului a fost descoperit la ora 08:30 de un cetăţean care trecea prin zonă, care ar fi anunţat imediat Poliţia Locală, însă angajaţii instituţiei nu s-ar fi deplasat la faţa locului. Reprezentanţii Primăriei neagă o astfel de posibilitate: aceştia susţin că nu s-a primit niciun apel la dispeceratul Poliţiei Locale pe acest subiect. 

UPDATE 2: Asupra tânărului decedat nu s-au găsit acte de identitate, însă a fost descoperit un card de consumaţie Untold. 

UPDATE 3: Pe mâna stângă a fost găsită o brăţară de acces la festival. La faţa locului a venit şi tatăl tânărului, care a înnebunit de durere la vederea trupului neînsufleţit, fiind nevoie de intervenţia medicilor pentru a-l dezlipi din zonă. 

În aceste momente cadavrul a fost transportat în incinta Institutului de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

UPDATE 4: Potrivit poliţiştilor, persoana decedată este un tânăr de 25 de ani din Baia Mare.

Vom reveni cu amănunte şi imagini.

Loading...
Comenteaza