Prima zi de şcoală, ca un măr roşu. Ce amintiri de boboc au personalităţile.UPDATE

Prima zi de şcoală, ca un măr roşu. Ce amintiri de boboc au personalităţile.UPDATE
Sunetul clopoţelului le aduce amintiri şi personalităţilor sau vedetelor, fie că sunt cântăreţi, directori de evenimente sau politicieni.

Câţiva dintre cei mai cunoscuţi oameni de muzică, film sau politică din Cluj au depănat amintiri din prima zi de şcoală pentru PROVINCIANEWS.RO.

Paul Ciuci, solistul de la Compact îşi aminteşte de învăţătoarea lui, Marina Ciocan. "A fost cea care m-a învăţat să scriu şi să citesc. Ei îi duceam flori în prima zi de şcoală", a mărturisit artistul clujean. "După clasele primare nu am mai mers niciodată la şcoală din prima zi. Am devenit golan şi am descoperit că e foarte frumos să te distrezi prin oraş, aşa că ajungeam în clasă abia din a doua săptămână. Nu eram singur, binenţeles, locul nostru preferat pentru chiulit era Chiosul", a dezvăluit vedeta de la Compact.

Flavius Buzilă de la trupa Hara a povestit pentru PROVINCIANEWS.RO o sumedenie de amintiri din prima lui zi de şcolar. "Eram în comuna Dumitra din judeţul Bistriţa Năsăud şi drumul până la şcoală mi s-a părut foarte lung deşi era abia o jumătate de km. Aveam un ghiozdan mare în spate şi în el un penar de lemn cu creion, radieră şi ascuţitoare", a povestit solistul. El şi-a mai amintit că a fost uimit să îşi vadă o colegă ţâşnind afară în plină oră şi explicându-i învăţătoarei că fuge la toaletă. "Îi duceam mereu flori doamnei învăţătoare, care era de fiecare dată foarte emoţioantă în prima zi de şcoală. Voi avea mereu în minte imaginea ei cu un braţ mare de flori", a spus artistul. "Asociez prima zi de şcoală cu gustul mărului roşu pe care mama mi-l dăsea de fiecare dată. Când muşc dintr-un asemenea măr îmi vine în minte şi acum acele momente", a adăugat solistul de la Hara.

Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), a mărturisit că nu îi făcea plăcere să revină la şcoală. "Mergeam la şcoală, stăteam în careu, apoi intram în clasă şi abia aşteptam să se termine. Mă enerva că se vorbea prea mult despre lucruri care nu ne interesau", a precizat Giurgiu. Directorul TIFF a fost la deschiderea anului şcolar pentru fiul său, Ştefan, aflat în anul pregătitor. "Stăteam în grupul părinţilor şi am aflat chiar de la premierul Victor Ponta că acest an pregătitor se desfiinţează, ceea ce dovedeşte că se va continua ceea ce s-a numit sacrificarea unor generaţii. E comedia comediilor", a apreciat Tudor Giurgiu.

Pentru Ştefan Boldijar de la Semnal M prima zi de şcoală însemna emoţii şi bucurie. "De obicei mă întorceam cu drag la clasa mea. Mi-a plăcut şcoala până la un moment dat, când mi-am dat seama că nu mă interesa prea mult ce învăţam acolo", a declarat artistul. "A fost frumos la şcoală, au fost şi momente mai grele, dar nu pot spune că am nostalgii după anii de şcolar", a mai spus solistul.

Mentalistul Cristian Gog, câştigătorul de la Românii au talent, a copilărit în Baia de Arieş. "În prima zi de şcoală aveam uniformă, ghiozdan şi foarte mari emoţii. Nu ştiu în ce măsură era bucurie şi în ce măsură frică", a mărturisit el. Vedeta emisiunii TV mergea la şcoală mereu un un buchet de flori. "Am avut o învăţătoare minunată, căreia îi spuneam mereu "mulţumesc". Îmi mai amintesc că se făcea un careu şi ne erau prezentaţi elevii mai mari", a adăugat mentalistul.

Senatorul Marius Nicoară spune că îşi aminteşte şi acum emoţia primei zile din clasa I. "Eram bucuros, curios, plin de nerăbdare, voiam să îmi cunosc mai repede noii colegi şi să văd ce se schimbă faţă de grădiniţă", a explicat el. "M-am bucurat mereu de prima zi de şcoală, mai ales cu după ore mergeam de fiecare dată să jucăm fotbal", a mărturisit senatorul. (articol preluat de pe provincianews.ro)

UPDATE

Emil Boc avea uniformă nouă la fiecare început de an şcolar

Şi primarul Emil Boc şi-a depănat amintirile care îl leagă de prima zi de şcoală. "La ţară, părinţii întotdeauna îmi cumpărau uniformă nouă la început de şcoală şi mergeam cu clasa la film istoric", a dezvăluit fostul premier.

 

 

Loading...
Comenteaza